StiripesurseSintezeIranul a rezolvat o parte din problemele ridicate de AIEA

Iranul a rezolvat o parte din problemele ridicate de AIEA

Publicat:

Iranul a rezolvat o parte a problemelor ridicate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la programul său nuclear, au transmis media din Iran, cu câteva zile înaintea unei reuniuni a agenţiei ONU la Viena, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit acestora, Teheranul a adus garanţii cu privire la problema prezenţei de materie nucleară la situl nedeclarat de la Marivan, în sudul ţării.

Citeşte şi: ‘Beluga-spion rusă’ se află în prezent pe coasta de vest a Suediei – Black News

AIEA a publicat în 2022 un raport cu privire la probleme ‘nerezolvate’ legate de prezenţa de materie nucleară la trei situri nedeclarate: Marivan, Varamin şi Turquzabad, la sud de Teheran.

‘Odată cu ameliorarea schimburilor între Iran şi AIEA, chestiunea legată de unul din siturile prezumate a fost rezolvată’, au indicat agenţia Fars şi alte media, citând ‘surse informate’.


‘Aceasta închide ancheta agenţiei’ cu privire la situl de la Marivan, din apropierea localităţii Abadeh, a transmis Fars.

Consiliul Guvernatorilor al AIEA se va reuni săptămâna viitoare la Viena pentru pentru a evalua programul nuclear al Iranului.

La ultima reuniune din martie, Iranul a evitat o nouă rezoluţie a Consiliului graţie ‘acordurilor concrete’ încheiate cu câteva zile mai devreme în timpul vizitei la Teheran a directorului general al AIEA, Rafael Grossi.

Între timp, Iranul a afirmat că a rezolvat problema legată de detectarea de particule de uraniu îmbogăţit la 83,7% – un nivel apropiat de pragul necesar pentru fabricarea unei bombe atomice – la uzina subterană de la Fordow.

De altfel, un ‘anumit număr de camere de supraveghere’ au fost ‘instalate la una din instalaţiile nucleare’, dar ele ‘nu sunt conectate’ în prezent, relatează media din Iran.

Citeşte şi:  Omanul va media în disputa dintre Teheran şi Londra privind petrolierele sechestrate

Citeşte şi: Consiliul Europei: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, marcat ‘de un limbaj incendiar şi restricţii pentru libertatea de exprimare’ – Black News

Teheranul afirmă public că este favorabil reluării negocierilor de relansare a acordului internaţional semnat în 2015, cunoscut sub acronimul JCPOA.

Acesta limita activităţile atomice ale Iranului în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale, dar se află în impas după retragerea unilaterală a SUA decisă în 2018 de preşedintele de atunci, Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pot Trump și Regele Charles să salveze „relația specială”?

Cea mai puternică republică a lumii îl găsește pe venerabilul monarh mai pe gustul ei decât pe premier   Cea mai longevivă ironie a istoriei, „relația...

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.