StiripesurseȘtirile zileiExperţi şi directori ai unor companii ce dezvoltă AI atrag atenţia...

Experţi şi directori ai unor companii ce dezvoltă AI atrag atenţia asupra ‘riscului de dispariţie’ a omenirii

Publicat:

Mai mulţi directori ai unor companii care dezvoltă inteligenţă artificială (AI), printre care şi Sam Altman, CEO al OpenAI, s-au alăturat marţi unor experţi şi profesori din domeniu pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la “creşterea riscului de dispariţie (a omenirii n.r.) din cauza AI”, solicitându-le factorilor de decizie politică să ia în serios această ameninţare şi să o considere la fel de gravă cum este ameninţarea unui război nuclear sau a unei pandemii, transmite Reuters, potrivit agerpres

“Diminuarea riscului de dispariţie din cauza AI trebuie să reprezinte o prioritate globală, la fel ca alte riscuri grave pentru întreaga societate umană, aşa cum sunt pandemiile sau războiul nuclear”, conform celor 350 de semnatari ai unei scrisori deschise publicate de organizaţia nonprofit Center for AI Safety (CAIS).

Citește și : Ani grei de închisoare pentru o femeie care strângea bani pentru ocupanţii ruşi

Alături de Altman, această scrisoare a fost semnată şi de directorii companiilor AI DeepMind şi Anthropic, precum şi de directori din cadrul Microsoft şi Google. De asemenea, pe lista de semnături se află şi Geoffrey Hinton şi Yoshua Bengio – doi dintre aşa-numiţii “naşi ai inteligenţie artificiale”, care au primit premiul Turing în 2018 pentru activitatea lor în domeniu, dar şi numeroşi profesori de la universităţi precum Harvard sau Tsinghua, din China.

În cadrul unui comunicat al organizaţiei CAIS este invocat cazul companiei Meta, unde lucrează cel de-al treilea “naş” al inteligenţei artificiale, Yann LeCun. Niciun reprezentant al acestei companii nu a dorit să semneze scrisoarea deschisă.


În luna aprilie, Elon Musk şi alţi experţi din domeniu au fost primii care au vorbit despre riscurile pentru societate în ansamblu ale acestei tehnologii.

Citește și : Beijingul a refuzat o întâlnire cu secretarul apărării al SUA

Desigur că AI este o tehnologie ce poate fi revoluţionară în domenii precum cel medical, dar poate duce şi la intruziuni în viaţa personală a oamenilor, se poate afla la baza unor puternice campanii de dezinformare şi poate provoca noi probleme atunci când maşinile inteligente vor gândi pentru ele.

Unul dintre pionierii acestui domeniu (şi semnatar al scrisorii) Geoffrey Hinton a declarat recent pentru Reuters că inteligenţa artificială ar putea fi “o ameninţare mai urgentă” pentru omenire decât schimbările climatice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.