StiripesurseDiasporaPapa Francisc a suferit o intervenţie chirurgicală care a durat trei...

Papa Francisc a suferit o intervenţie chirurgicală care a durat trei ore şi s-a desfăşurat ‘fără complicaţii’ (Vatican)

Publicat:

Papa Francisc a suferit miercuri o intervenţie chirurgicală care a durat trei ore şi s-a desfăşurat fără complicaţii, a precizat Vaticanul într-un comunicat, potrivit Reuters şi DPA, scrie agerpres

”Operaţia s-a încheiată: s-a desfăşurat fără complicaţii şi a durat trei ore”, se mai spune în scurtul comunicat de presă.

Citește și : Cancelarul Scholz l-a plimbat pe Macron prin Potsdam – VIDEO

Suveranul pontif a fost internat miercuri în spitalul Gemelli din Roma, unde a suferit o intervenţie chirurgicală din cauza unei hernii abdominale.

După terminarea operaţiei, papa Francisc a fost adus în apartamentul papal de la etajul al zecea al spitalului Gemelli din Roma, potrivit agenţiei de ştiri ANSA.


Citește și : Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.