StiripesurseDiasporaPekka Haavisto va candida la preşedinţia Finlandei

Pekka Haavisto va candida la preşedinţia Finlandei

Publicat:

Ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto a anunţat joi că va candida la funcţia de preşedinte în alegerile ce vor avea loc anul viitor în Finlanda, exprimându-şi speranţa că îi va succeda lui Sauli Niinisto care va renunţa după două mandate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Aceasta va fi a treia încercare a lui Haavisto, membru al Partidului Verde, de a deveni şef al statului. El s-a plasat pe locul al doilea atât în 2012, cât şi în 2018.

Citeşte şi: Cel mai mare ‘bancher subteran’ al traficanților de droguri din Europa a fost arestat în Grecia – Black News

”Recent, numeroşi finlandezi cu istoric foarte diferit m-au contactat şi mi-au cerut să devin candidat pentru alegerile prezidenţiale din ianuarie anul viitor”, a declarat şeful diplomaţiei finlandeze într-o conferinţă de presă.

Un sondaj de opinie publicat în 22 mai de cotidianul Helsingin Sanomat arăta că 36% dintre alegătorii finlandezi îl susţin pe Haavisto pentru funcţia de preşedinte. El are un mic avans faţă de guvernatorul Băncii Finalndei, fostul comisar european Olli Rehn, creditat cu 31% din preferinţele electoratului. Pe poziţia a treia s-ar plasa Mika Aaltola (24%), şeful unui think-tank specializat în afaceri externe.


Citeşte şi: Procesul de aderare a Turciei la UE este în moarte clinică – Black News

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Finlanda este programat pentru 28 ianuarie anul viitor. Dacă niciun candidat nu obţine cel puţin 50% din voturi, atunci candidaţii plasaţi pe primele două poziţii se vor confrunta în 11 februarie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.