StiripesurseDiasporaBalcanii de Vest discută despre îmbunătăţirea gestionării migraţiei

Balcanii de Vest discută despre îmbunătăţirea gestionării migraţiei

Publicat:

Oficiali din domeniile securităţii şi migraţiei din şase ţări din Balcanii de Vest, care toate aspiră să adere la Uniunea Europeană, s-au angajat joi să lucreze împreună cu agenţiile UE şi ale Naţiunilor Unite pentru a îmbunătăţi gestionarea durabilă a migraţiei, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Din 2015, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, precum şi Albania, Kosovo şi Bosnia au devenit rute cheie de tranzit pentru refugiaţii ce fug de conflictele din Orientul Mijlociu şi Afganistan, iar mai târziu pentru migranţii din Asia şi Africa ce caută o viaţă mai bună în blocul bogat al UE.

Citește și : Zelenski se declară ‘şocat’ de lipsa de ajutor din partea Naţiunilor Unite şi Crucii Roşii

“Când vine vorba de criza migranţilor, noi cei din Balcanii de Vest ne confruntăm nu numai cu provocări umanitare, ci şi cu provocări politice şi de securitate”, a declarat ministrul bosniac al securităţii Nenad Nesic, care a găzduit întâlnirea la o staţiune montană din apropierea capitalei Sarajevo.

În ultimele luni, Bosnia a cunoscut o creştere a numărului de migranţi ilegali întorşi în această ţară de Croaţia şi Slovenia după ce Croaţia a aderat la Zona Schengen de liberă circulaţie a UE la 1 ianuarie. Mulţi s-au plâns de respingeri violente din partea poliţiei, ceea ce Croaţia neagă.


Cele şase ţări au convenit să coordoneze activităţile în combaterea contrabandei cu migranţi şi a traficului de persoane, creşterea accesului la rute alternative pentru migranţii blocaţi în tranzit şi de asemenea în modalităţile de returnare a migranţilor.

“Dezvoltăm noi perspective pentru politici comune întrucât putem avea rezultate doar dacă lucrăm împreună”, a spus ministrul de interne al Macedoniei de Nord, Oliver Spasovski, vorbind printr-un link video.

Tendinţele migratorii din regiune au revenit la niveluri pre-pandemice, cu 200.000 de migranţi înregistraţi care au tranzitat regiunea anul trecut, o creştere de 60% faţă de anul precedent, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Citește și : Taiwanul a detectat 37 de avioane militare chineze în jurul insulei

 

“Tendinţele în migraţie sunt foarte dinamice şi Balcanii de Vest sunt o rută de tranzit majoră”, a declarat pentru Reuters Ugochi Florence Daniels, directorul general adjunct pentru operaţiuni al OIM. Ea i-a lăudat pe liderii balcanici pentru că au ales să lucreze împreună. “Planul de acţiune este o oportunitate de a face faţă problemelor imediate – trafic şi contrabandă şi returnări durabile”, a mai spus Daniels.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.