StiripesurseDiasporaConsiliul JAI a respins propunerea Comisiei Europene de stabilire a unei...

Consiliul JAI a respins propunerea Comisiei Europene de stabilire a unei definiţii unificate a delictului de viol în UE

Publicat:

Statele UE au respins vineri, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), propunerea Comisiei Europene de stabilire a unei definiţii comune a delictului de viol în toate statele UE după modelul spaniol, adică să existe un consimţământ explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta să poată fi considerat viol, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

Respingerea este cauzată “exclusiv de raţiuni juridice care au fost intens dezbătute la nivel tehnic”, a motivat ministrul suedez al justiţiei, Gunnar Strommer, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi care este una dintre susţinătoarele propunerii Comisiei Europene.

Citește și : Trump a fost inculpat pentru gestionarea arhivelor Casei Albe

Suedia este de altfel şi prima ţară din UE care, sub influenţa mişcării feministe #MeToo, a adoptat în 2018 o lege ce instituie consimţământul explicit pentru un act sexual, altfel acesta poate fi considerat viol, chiar în absenţa ameninţării sau a violenţei. Adoptarea acestei legi a condus la o creştere a condamnărilor penale pentru viol.

O lege similară, supranumită “numai un “da” înseamnă “da””, a fost adoptată de Spania anul trecut. Guvernul de stânga spaniol condus de premierul socialist Pedro Sanchez afirmă că în această chestiune a consimţământului explicit s-a inspirat din Convenţia de la Istanbul a Consiliului Europei pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, convenţie pe care şase state membre ale UE (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Letonia şi Slovacia) nu au ratificat-o, considerând că ea promovează ideologia de gen.


Consiliul JAI a aprobat vineri o poziţie comună a statelor membre pentru negocierile pe care Consiliul UE le va desfăşura cu Parlamentul European asupra proiectului de directivă propus de Comisia Europeană cu privire la combaterea violenţei de gen. Această propunere urmăreşte să armonizeze la nivelul UE definiţia unor delicte comise asupra femeilor.

Însă în textul votat în Consiliul JAI a căzut propunerea Bruxellesului de creare a unei clasificări comune a infracţiunii de viol plecând de la consimţământul explicit, propunere ce mai stabilea şi o pedeapsă minimă de opt ani de închisoare pentru delictul de viol aplicabilă în toate statele UE. Deşi susţinută de guvernele progresiste, propunerea Comisiei Europene nu a întrunit totuşi susţinerea necesară pentru a fi inclusă în textul adoptat prin majoritate calificată.

Citește și : Blinken a discutat cu Netanyahu despre problema statului palestinian

Comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, le-a reproşat statelor membre “lipsa de ambiţie politică” în textul adoptat şi a intervenit la reuniunea Consiliului JAI pentru a “deplânge” că statele UE nu şi-au asumat armonizarea definiţiei delictului de viol aşa cum a cerut Comisia Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două luni care dictează turismul european: Iulie și august aduc aproape o treime din nopțile de cazare din UE

În 2025, 31,1 % din totalul nopților de cazare în unitățile de cazare turistică din întreaga UE au avut loc în cele mai aglomerate...

UE pregătește noi finanțări și stimulente pentru mașini electrice, pompe de căldură și industrie verde

UE intenţionează să introducă o serie de politici şi scheme de finanţare pentru a electrifica o parte mai mare a economiei şi pentru reducerea...

Noua cursă a înarmării e intra-europeană

Cred că mi-am dat în sfârșit seama de ce sunt atât de supărați liderii europeni pe SUA. Necontenita revărsare de furie dinspre elitele europene...

Peter Magyar a bătut palma cu Ursula von der Leyen. Ungaria se va alătura Parchetului European condus de Kovesi

Ungaria, care este pe cale să obţină fonduri vitale din partea UE demonstrând că luptă împotriva corupţiei, se va alătura Parchetului European (EPPO), a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.