StiripesurseDiasporaMarea Britanie: Sub tensiune, comisia de anchetă privind pandemia îşi începe...

Marea Britanie: Sub tensiune, comisia de anchetă privind pandemia îşi începe audierile

Publicat:

La peste trei ani de la apariţia COVID-19, comisia de ancheta parlamentară britanică privind gestionarea de către guvern a pandemiei îşi începe audierile marţi într-o atmosferă deja electrică, notează AFP, potrivit agerpres.

Pandemia de coronavirus a făcut peste 227.000 de morţi în Regatul Unit, unul dintre cele mai grave bilanţuri din Europa.

Citeşte şi: Ambasadorul României în Kenya, rechemat la Bucureşti după ce ar fi spus că africanii sunt ‘maimuțe’ – Black News

Boris Johnson, la acea dată şef al guvernului conservator, a fost acuzat că a acţionat prea târziu, în special prin faptul că nu impus imediat un lockdown populaţiei. Dar, între timp, critici, foarte virulente în presa conservatoare, au venit şi din partea oponenţilor măsurilor de izolare impuse repetat în cursul pandemiei.

Prima parte a anchetei acestei comisii, prezidată de fostul magistrat Heather Hallett, ar trebui să stabilească dacă “pandemia a fost planificată corespunzător şi dacă Regatul Unit a fost suficient de pregătit pentru această eventualitate”.


Zeci de martori – personalităţi politice şi experţi – urmează să fie audiaţi timp de şase săptămâni. Deschise publicului, audierile vor fi transmise şi în direct pe Youtube.

Familiile victimelor şi-au exprimat regretul că nu fac parte dintre martorii audiaţi în această primă parte a anchetei.

“Fără a învăţa din experienţele membrilor noştri, cum poate ancheta evalua corect deciziile luate de responsabili?”, s-a plâns Barbara Hervert, din grupul Covid Breaved Families, reunind rude ale victimelor.

Climatul politic din jurul procedurii este, de asemenea, exploziv. În cadrul pregătirii pentru anchetă, Heather Hallett a cerut guvernului să-i furnizeze numeroase documente, printre care schimburi de mesaje pe WhatsApp între Boris Johnson şi o serie de responsabili politici şi sanitari.

Cererea a stârnit controverse, guvernul Rishi Sunak refuzând să i se supună, considerând că acestea sunt elemente “fără legătură cu munca” desfăşurată de comisia de anchetă. Cabinetul se teme de un precedent care ar face toate comunicările interne către echipele guvernamentale susceptibile să ajungă în spaţiul public.

Executivul a indicat că intenţionează să sesizeze justiţia pentru a stabili dacă cererile anchetei sunt justificate. La rândul său, Boris Johnson a afirmat că nu are nimic de ascuns şi a spus că este gata să ofere el însuşi mesajele comisiei.

Fostul premier a fost constrâns să demisioneze în vara lui 2022 după o serie de scandaluri, printre care petreceri organizate la Downing Street în plin lockdown. El a negat întotdeauna că a încălcat cu bună ştiinţă regulile sanitare.

O comisie parlamentară, distinctă de cea care îşi începe audierile marţi, a fost însărcinată să stabilească dacă Boris Johnson a minţit parlamentul, afirmând în mod repetat că toate restricţiile sanitare au fost respectate la Downing Street.

Citeşte şi: Moldova, în capcana unui conflict înghețat și cu războiul la ușă – Black News

Boris Johnson risca suspendarea, chiar noi alegeri dacă ancheta concluziona că a minţit, însă cel interesat a trântit uşa vineri după ce a primit rezultatele preliminare şi a demisionat zgomotos din fotoliul său de parlamentar.

Concluziile ar urma să fie făcute publice în zilele următoare, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.