StiripesurseȘtirile zileiAmericanii sunt îngrijoraţi de o apropiere între Pretoria şi Moscova

Americanii sunt îngrijoraţi de o apropiere între Pretoria şi Moscova

Publicat:

Casa Albă şi-a exprimat marţi îngrijorarea în legătură cu o potenţială apropiere între Africa de Sud şi Rusia, ca răspuns la un apel al unor aleşi americani vizând sancţionarea Pretoriei, notează AFP, potrivit agerpres.

“Împărtăşim preocupările Congresului cu privire la un potenţial parteneriat de securitate între Africa de Sud şi Rusia”, a declarat jurnaliştilor Judd Devermont, care este responsabil pentru Africa subsahariană la Casa Albă.

Citeşte şi: Moartea lui Berlusconi: iată de ce vor fi funeralii de stat și doliu național și ce prevede ceremonia – Black News

Ambasadorul american la Pretoria, Reuben Brigety, a acuzat recent guvernul sud-african că a furnizat arme Rusiei, ţară care de mai bine de un an duce o ofensivă militară împotriva Ucrainei, declanşând proteste aprige în SUA.

Potrivit acestuia, un cargou rus a acostat în decembrie în apropiere de Cape Town înainte de a se întoarce în Rusia încărcat cu arme şi muniţie.


Într-o scrisoare, influenţi parlamentari americani au cerut ca Africa de Sud să nu se mai bucure de beneficii comerciale în temeiul AGOA (African Growth and Opportunity Act, Legea privind creşterea şi oportunităţile de dezvoltare în Africa).

Această lege, care expiră în 2025, acordă acces privilegiat pe piaţa americană ţărilor africane care îndeplinesc anumite criterii democratice.

Aleşii au sugerat că o astfel de livrare de arme, dacă va fi dovedită, ar încălca sancţiunile americane şi au lansat un apel ca următoarea reuniune în cadrul AGOA prevăzută în Africa de Sud să aibă loc într-o altă ţară.

Responsabilul de la Casa Albă nu s-a pronunţat asupra sancţiunilor, dar a asigurat că “legea este foarte clară cu privire la ceea ce trebuie să facem şi asta nu se va schimba pentru Africa de Sud”.

O altă responsabilă pentru Africa în cadrul Departamentului de Stat, Molly Phee, a spus că se aşteaptă ca Africa de Sud să respecte politica de lungă durată de ţară nealiniată.

Citeşte şi: Comisia de la Veneţia recomandă Ucrainei să revadă o serie de dispoziţii din noua lege a minorităţilor naţionale – Black News

“Ne aşteptăm ca Africa de Sud să respecte această politică privind acest conflict teribil din Europa”, a spus ea.

Africa de Sud, aproape de Kremlin din epoca luptei împotriva apartheidului, a refuzat să condamne invazia Ucrainei în februarie 2022, susţinând că doreşte să rămână neutră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.