StiripesurseȘtirile zileiJustiţia europeană este de partea consumatorilor polonezi care au luat credite...

Justiţia europeană este de partea consumatorilor polonezi care au luat credite în franci în disputa cu băncile

Publicat:

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a dat joi dreptate consumatorilor polonezi care au luat credite ipotecare în franci elveţieni, într-o dispută mai veche care potrivit Autorităţii de reglementare ar putea costa băncile poloneze aproximativ 100 de miliarde de zloţi (22 miliarde de dolari), transmite Reuters, potrivit agerpres.

Sute de mii de polonezi au contractat credite ipotecare în valută, în principal în franci elveţieni, atraşi de dobânzile reduse. Acum aceştia plătesc rate mai mari decât se aşteptau, după ce francul elveţian s-a apreciat semnificativ în raport cu zlotul polonez, după majorarea dobânzilor în Elveţia.

Citeşte şi:‘Doppelganger’, campania rusă de dezinformare denunțată de Franța – Black News

Conform deciziei de joi a CJUE, în cazul anulării unui contract de împrumut ipotecar, pentru utilizarea unor clauze abuzive de către bancă, aceasta nu poate să obţină avantaje economice din comportamentul său ilicit, nici să fie despăgubită pentru dezavantajele provocate de un asemenea comportament.

“Dreptul Uniunii nu se opune ca, în cazul anulării unui contract de împrumut ipotecar care cuprinde clauze abuzive, consumatorii să solicite băncii o compensaţie care să depăşească rambursarea ratelor lunare plătite. În schimb, acesta se opune ca banca să invoce pretenţii analoge împotriva consumatorilor”, se arată în decizia CJUE.


Analiştii se aşteptau la această decizie având în vedere că este în linie cu opinia avocatului general publicată în luna februarie. Opiniile avocatului general nu sunt obligatorii pentru CJUE, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, judecătorii CJUE tind să urmeze opiniile avocatului general. În mod normal, o decizie finală a CJUE vine după şase luni după opinia avocatului general.

Autoritatea de supervizare financiară din Polonia (KNF) a avertizat deja că sectorul bancar polonez ar putea suferi o lovitură de 100 de miliarde de zloţi (22 miliarde de dolari) în cazul unei decizii nefavorabile din partea CJUE.

Citeşte şi: Presa liberă a Moldovei nu reprezintă tabloul roz imaginat de Bruxelles – Black News

Chiar dacă costurile pentru sectorul bancar polonez vor fi semnificative, analiştii sunt de părere că sectorul va putea să absoarbă această lovitură. “Ameninţarea la adresa capacităţii sectorului de a finanţa economia este una semnificativă dar exclud colapsul unei bănci, cu atât mai mult al sectorului”, a precizat preşedintele Asociaţiei poloneze a băncilor, Tadeusz Bialek.

Băncile poloneze au convertit mii de credite ipotecare în valută în credite în zloţi via înţelegeri cu clienţii pentru a reduce riscurile. O decizie istorică a CJUE din 2019 a deschis calea pentru anularea contractelor care conţin prevederi incorecte şi de atunci încoace industria bancară poloneză a pus deoparte provizioane pentru pierderi de peste 37 de miliarde de zloţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.