StiripesurseDiasporaZelenski vede primele rezultate 'pozitive' ale contraofensivei ucrainene, căreia Putin nu...

Zelenski vede primele rezultate ‘pozitive’ ale contraofensivei ucrainene, căreia Putin nu îi dă ‘nicio şansă’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat vineri “nicio şansă” de succes contraofensivei lansate de armata ucraineană pentru a împinge înapoi trupele ruse din teritoriile ucrainene ocupate, invocând faptul că trupele ruse şi-au construit linii defensive solide şi cele ucrainene înregistrează deja mari pierderi în efective şi echipamente după primele operaţiuni, despre care în schimb preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că au avut rezultate “în general pozitive”, deşi a admis că “este dificil”, relatează agenţiile AFP, EFE şi DPA, informează agerpres.  

Forţele ucrainene “şi-au folosit pretinsele rezerve strategice pentru a străpunge liniile defensive (ruse), pentru a şi le consolida pe ale lor şi a înainta. Niciunul dintre aceste obiective nu a fost atins”, a descris Putin contraofensiva ucraineană lansată săptămâna trecută pe mai multe direcţii, în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în provincia Zaporojie din sud-estul acestei ţări şi într-o zonă de la limita dintre aceste două provincii.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

“Forţele armate ucrainene nu au nicio şansă acolo, nici în alte zone”, crede liderul de la Kremlin, care a vorbit în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg. “Pierderile lor sunt foarte mari. Au un raport de 10 la 1 comparativ cu pierderile armatei ruse. Cât despre vehicule şi echipamente, vedem că pierd tot mai multe. Au pierdut 186 de tancuri şi 418 vehicule blindate”, a susţinut preşedintele rus, adăugând că armata ucraineană a devenit complet dependentă de echipamentele militare occidentale.

De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat postului american NBC News, că un succes al contraofensivei armatei sale ar echivala cu înfrângerea armatei ruse.


“Lucrurile nu arată rău. Aş spune că (contraofensiva) este în general pozitivă, dar este dificil. Trupele noastre care sunt acum în prima linie a frontului se confruntă cu o rezistenţă foarte dură”, a rezumat el situaţia, când a fost întrebat despre progresele contraofensivei.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Conform datelor prezentate de responsabilii militari ucraineni, bilanţul contraofensivei până în prezent este recucerirea mai multor sate şi recuperarea a circa 100 de kilometri pătraţi de teritoriu. În schimb, armata ucraineană a pierdut numeroase arme grele occidentale, inclusiv tancuri germane Leopard-2 şi mai ales blindate americane Bradley, dar o mare parte din trupele ucrainene pregătite pentru contraofensivă nu au fost încă angajate în lupte, astfel că o concluzie asupra desfăşurării ei poate fi prematură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.