StiripesurseSinteze20 de ţări au fost implicate protestele declanşate în Iran în...

20 de ţări au fost implicate protestele declanşate în Iran în septembrie (oficial)

Publicat:

Aproximativ 20 de ţări, printre care Statele Unite, Germania şi Franţa, au fost implicate în protestele declanşate în Iran de moartea tinerei Mahsa Amini în septembrie, a declarat un oficial iranian din serviciile de informaţii, potrivit AFP, informează agerpres

“Investigaţiile serviciului de informaţii al Gardienilor Revoluţiei arată participarea serviciilor de informaţii din aproximativ 20 de ţări la revolte”, a declarat şeful său, generalul Mohammad Kazemi, într-un interviu pentru khamenei.ir, site-ul liderului suprem, din care au fost publicate fragmente luni de mass-media oficiale.

Citește și : Polonia ar putea organiza simultan cu alegerile un referendum privind migraţia în UE

Autorităţile iraniene se referă, în general, la proteste ca “revolte” încurajate de ţări şi organizaţii ostile Iranului.

Sute de persoane au fost ucise în timpul protestelor în urma morţii, la 16 septembrie 2022, a kurdei iraniene Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, care a fost arestată pentru nerespectarea codului vestimentar strict impus femeilor în Iran.


Printre ţările implicate, generalul Kazemi a menţionat Statele Unite, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Franţa, Germania, Canada, Belgia, Austria, Albania, Australia, Islanda, Italia, Kosovo, Norvegia, Bahrein, Noua Zeelandă şi Israel.

Majoritatea acestor ţări au sprijinit protestatarii şi au impus sancţiuni guvernului şi forţelor de securitate pentru răspunsul lor la proteste.

În interviul său, generalul Kazemi s-a referit la utilizarea de către aceste ţări a unor cetăţeni non-europeni, cum ar fi afgani, pakistanezi şi irakieni, pentru a “colecta informaţii despre starea tulburărilor”.

De asemenea, el a pus sub semnul întrebării “activitatea diplomaţilor de la ambasada Franţei la Teheran” pentru că au “colectat informaţii pe teren despre revolte şi situaţia forţelor de securitate”.

Citește și : ONU denunţă ‘asfixierea’ societăţii civile

Kazemi a relatat, de asemenea, despre “întâlnirea periodică a serviciului de informaţii al Emiratelor şi al regimului sionist (Israel – n.r.) într-o ţară arabă pentru a sprijini tulburările” din Iran, potrivit unor extrase din interviu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.