StiripesurseȘtirile zileiElon Musk analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

Elon Musk analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

Publicat:

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a anunţat că premierul Indiei, Narendra Modi, insistă ca producătorul american de vehicule electrice să facă “investiţii semnificative” în statul asiatic, iar un astfel de anunţ este aşteptat curând, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Declaraţiile şefului Tesla vin după o întâlnire cu Modi, marţi, în timpul vizitei oficiale în Statele Unite a premierului indian.

Citeşte şi: Eșecul lui Scholz stimulează extrema dreaptă germană – Black News

Anterior, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Musk îl va informa pe Modi privind planurile de a înfiinţa o bază de producţie în India.

De asemenea, Musk a declarat că India are un potenţial uriaş pentru un viitor energetic durabil, inclusiv energie solară, baterii şi vehicule electrice, şi şi-a exprimat speranţa că va aduce în India serviciul de internet prin satelit Starlink al SpaceX.


“Lui Modi îi pasă într-adevăr de India deoarece insistă să facem investiţii semnificative în India, ceea ce vom face. Sunt încrezător că Tesla va fi în India şi vom face asta cât mai curând posibil din punct de vedere uman”, le-a spus jurnaliştilor Musk, după întâlnirea cu Modi.

Ulterior, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Indiei a scris pe Twitter că Modi l-a invitat pe Musk “să exploreze oportunităţile din India pentru investiţii în mobilitate electrică şi extinderea rapidă a sectorului spaţial comercial”.

În aprilie, Rajeev Chandrasekhar, adjunctul ministrului indian pentru Tehnologie s-a întâlnit cu directori importanţi de la Tesla şi a declarat că producătorul american de vehicule electrice “ia în serios” planurile de a-şi înfiinţa o bază de producţie în India.

“Ei iau în serios alegerea Indiei ca bază de producţie şi de inovare. Am discutat de colaborarea de succes dintre Tesla şi Guvernul indian”, a explicat Rajeev Chandrasekhar în primul comentariul public privind discuţiile al unui oficial indian.

Citeşte şi: Un atac militar contra Suediei nu poate fi exclus – Black News

Întrebat dacă în discuţiile cu Tesla s-a făcut referire şi la alte subiecte în afară de producerea vehiculelor electrice, Chandrasekhar a declarat: “nu am discutat doar despre maşini”. “Am discutat despre vehicule electrice, energie şi despre tehnologia de fabricaţie. Toate aceste subiecte au fost incluse în conversaţie. Nu este de competenţa mea să dau publicităţii informaţiile legate de ce vor ei să facă în India”, a adăugat oficialul indian.

Discuţiile din India reprezintă o schimbare a politicii Tesla.

În afara Statelor Unite, Tesla are o uzină în Shanghai – cea mai mare fabrică a sa din întreaga lume – şi una în Brandenburg, Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.