StiripesurseDiasporaŞamanii din Tuva, patria lui Şoigu, au oficiat un ritual pentru...

Şamanii din Tuva, patria lui Şoigu, au oficiat un ritual pentru victoria Rusiei asupra Ucrainei

Publicat:

Şamanii din Tuva (sudul Siberiei), locul de baştină al ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, au oficiat miercuri un ritual pentru victoria Rusiei în războiul cu Ucraina, relatează agenţia de presă oficială rusă TASS. De asemenea, ei s-au rugat spiritelor pentru sănătatea soldaţilor ruşi, potrivit The Moscow Times, scrie agerpres.

Evenimentul a avut loc în ziua solstiţiului de vară, miercuri dimineaţă, a declarat pentru agenţie un reprezentant al organizaţiei religioase a şamanilor din Tuva, Adîg-Eeren. “Este o zi foarte puternică din punct de vedere energetic, în care se consideră că este important să se apeleze la sprijinul spiritelor şi al strămoşilor pentru ca vara să treacă în siguranţă”, a explicat el.

Citește și :  Elon Musk analizează efectuarea unor investiţii semnificative în India

Ritualul, adică comunicarea şamanilor cu spiritele, a avut loc într-un loc numit Mongun-Bulak, în Republica Tuva. Acest ceremonial s-a desfăşurat şi în alte regiuni din Federaţia Rusă unde există şamani, a adăugat Adîg-Eeren.

“Şamanii au cerut spiritelor bunăstare pentru umanitate, victoria soldaţilor noştri în operaţiunea militară specială şi sănătate pentru ei”, a mai indicat el în numele organizaţiei şamanilor.


În total, în Republica Tuva sunt înregistrate 13 organizaţii şamanice. În regiune locuieşte, de asemenea, şamanul suprem al Rusiei, Kara-ool Dopciun-ool.

Tuva, regiunea de baştină a ministrului apărării, Serghei Şoigu, este recunoscută ca fiind una dintre cele mai puţin prospere regiuni din Rusia în ceea ce priveşte calitatea vieţii. Aici, 34,1% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei.

În pofida peisajului auster, lui Serghei Şoigu îi place să-şi petreacă vacanţele în Tuva, inclusiv împreună cu preşedintele Vladimir Putin. Şoigu a construit chiar mai multe obiective cu caracter privat acolo pentru vacanţele comune cu şeful statului, scrie publicaţia online independentă de investigaţie Proiekt (considerată ‘indezirabilă’ de autorităţi).

Citeşte şi:  Luare de ostatici în Zurich: Trei oameni au murit!

Citește și : Erdogan creşte salariul minim în Turcia

De la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina şi până în 12 iunie, a fost confirmat decesul a cel puţin 322 de militari din Tuva, potrivit publicaţiei independente ruse Mediazona (considerată ‘indezirabilă’ de autorităţi). Dar jurnaliştii de la Mediazona declară că este posibil ca numărul real al localnicilor ucişi în războiul din Ucraina să fie de câteva ori mai mare. În 2022, numărul beneficiarilor de pensii de urmaş în Tuva a crescut de peste cinci ori într-un an. Familia unuia dintre militarii din Tuva ucişi în Ucraina a fost recompensată cu lemne de foc, relatase marţi publicaţia de investigaţii independentă rusă “Vajnîe Istorii” (iStories), al cărei sediu se află în Letonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.