StiripesurseDiasporaSpania ridică ultima sa măsură privind obligativitatea purtării măştii sanitare

Spania ridică ultima sa măsură privind obligativitatea purtării măştii sanitare

Publicat:

La trei ani de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, Spania ridică ultima sa măsură privind obligativitatea purtării măştii sanitare în farmacii, spitale şi căminele de bătrâni, a anunţat Ministerul Sănătăţii, relatează dpa, potrivit agerpres.  

După ce Ministerul Sănătăţii a fost de acord asupra acestei decizii cu reprezentanţii regionali, măsura trebuie semnată de cabinetul de miniştri de la Madrid, care urmează se reunească marţi.

Citește și :  Prigojin îi răspunde lui Putin: Nimeni nu plănuiește să se predea la ordinul președintelui, al FSB sau al altcuiva

Decizia va intra în vigoare odată ce este publicată în Monitorul Oficial, punând astfel capăt ordinului iniţial impus la data de 20 mai 2020.

Spania s-a numărat printre ţările grav afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 121.000 de decese legate de coronavirus, în ţara cu peste 47 de milioane de locuitori.


Guvernul de la Madrid a răspuns impunând restricţii dure asupra vieţii publice, care de atunci au fost ridicate pe rând, ca urmare a unei campanii eficiente de vaccinare şi a unei rate mari de imunizare, notează dpa

Citește și : Charles Michel: UE ‘monitorizează îndeaproape’ situaţia din Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.