StiripesurseDiasporaPreşedintele iranian Raissi şi-a exprimat sprijinul pentru Putin, la două zile...

Preşedintele iranian Raissi şi-a exprimat sprijinul pentru Putin, la două zile după rebeliunea Wagner (Kremlin)

Publicat:

Preşedintele iranian Ebrahim Raissi şi-a exprimat sprijinul pentru omologul rus Vladimir Putin în timpul unei convorbiri telefonice, a anunţat luni Kremlinul într-un comunicat, la două zile după revolta armată eşuată a grupării de mercenari Wagner în Rusia, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Preşedintele iranian şi-a exprimat sprijinul deplin pentru conducerea rusă în cadrul evenimentelor din 24 iunie”, a anunţat Kremlinul.

Citește și :  Prigojin NU a scăpat de dosarul penal pentru rebeliune armată

Vladimir Putin a primit de asemenea, în timpul dimineţii, un apel telefonic de sprijin din partea Qatarului, potrivit unui alt comunicat al preşedinţiei ruse.

În cadrul unei înţelegeri la care s-a ajuns sâmbătă seara, care a dezamorsat criza şi a evitat o eventuală vărsare de sânge, Kremlinul a declarat că mercenarii din grupul Wagner se vor întoarce la bazele lor, în timp ce liderul lor, Evgheni Prigojin, va pleca în Belarus. Toate acuzaţiile penale împotriva sa şi luptătorilor săi vor fi retrase, a promis Kremlinul, în timp ce un ziar moscovit scria luni, citând o sursă, că ancheta penală împotriva lui Prigojin pentru “rebeliune” continuă.


Duminică, Statele Unite au estimat că revolta eşuată a sfidat autoritatea preşedintelui rus, Vladimir Putin, dezvăluind “fisuri” la cel mai înalt nivel al statului rus.

Statele Unite estimează că până în luna mai Rusia a primit “sute” de drone de atac iraniene şi acuză Moscova ca le-a folosit recent pentru a “ataca Kievul şi a teroriza populaţia ucraineană”.

Citește și : Montrealul se sufocă sub un nor gros fum şi are cel mai poluat din lume – VIDEO

Teheranul a respins în mod repetat ca ”nefondate” acuzaţiile americane că ar fi livrat arme către Rusia, declarând că nu este parte a conflictului ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.