StiripesurseȘtirile zileiPutin a ţinut un discurs televizat după eşecul rebeliunii conduse de...

Putin a ţinut un discurs televizat după eşecul rebeliunii conduse de Prigojin, liderul mercenarilor Wagner

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a ţinut luni seara un discurs televizat în care le-a mulţumit ruşilor pentru patriotismul de care au dat dovadă în timpul rebeliunii Wagner eşuate, informează AFP, potrivit agerpres.

“Vă mulţumesc pentru rezistenţa, unitatea şi patriotismul dumneavoastră. Această solidaritate cetăţenească a arătat că orice şantaj (…) este sortit eşecului”, a afirmat liderul de la Kremlin, evidenţiind, în alocuţiunea sa, faptul că Ucraina şi Occidentul doreau ca ruşii să se omoare între ei.

Citește și :  Prigojin NU a scăpat de dosarul penal pentru rebeliune armată

Referitor la rebeliunea Wagner, şeful statului rus a declarat că a dat personal ordin “să se evite vărsarea de sânge”.”Încă de la începutul evenimentelor s-au luat măsuri, la instrucţiunile mele directe, pentru a evita o mare vărsare de sânge”.

Conform Reuters, preşedintele Putin a mulţumit luptătorilor şi comandanţilor mercenari Wagner care au renunţat pentru a evita vărsarea de sânge. El a adăugat că îşi va onora promisiunea de a permite luptătorilor Wagner să se mute în Belarus, dacă doresc, sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării sau pur şi simplu să se întoarcă la familiile lor.


Nu a făcut însă nici o menţiune, în discursul său, la numele liderului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, care a condus revolta. Putin l-a acuzat din nou pe liderul Wagner, fără a-l numi, că “şi-a trădat ţara şi poporul” în timp ce “şi-a minţit” oamenii.

El a menţionat “curajul şi abnegaţia aviatorilor căzuţi eroic în luptă”, în timp ce Kremlinul nu a comunicat oficial nimic despre cele câteva aparate de zbor pe care Wagner spune că l-a doborât în marşului său spre Moscova, conform AFP.

“Marea majoritate a luptătorilor şi comandanţilor grupului Wagner sunt, de asemenea, patrioţi ruşi, devotaţi poporului şi statului. Au dovedit-o prin curajul lor pe câmpul de luptă”, a mai declarat Vladimir Putin.

Citește și : Montrealul se sufocă sub un nor gros fum şi are cel mai poluat din lume – VIDEO

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, Vladimir Putin s-a întâlnit luni seară cu principalii responsabili de securitate, după această scurtă alocuţiune televizată. “Vladimir Putin se află într-o întâlnire de lucru”, în special cu procurorul general Igor Krasnov, ministrul de interne Vladimir Kolokolţev, ministrul apărării Serghei Şoigu, directorul FSB Aleksandr Bortnikov şi şeful Gărzii Naţionale Viktor Zolotov, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia publică Ria Novosti.

Şeful statului rus le-a mulţumit oficialilor săi de securitate pentru activitatea depusă în timpul rebeliunii eşuate în debutul reuniunii din care un scurt fragment a fost difuzat de televiziunea de stat.”V-am chemat pentru a vă mulţumi pentru munca depusă în aceste câteva zile şi pentru a discuta situaţia”, a spus preşedintele Putin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șapte flori ușor de întreținut ce vor crește biodiversitatea din grădină

Un expert în grădinărit recomandă șapte flori care pot ajuta la transformarea spațiilor exterioare în paradisuri prietenoase cu polenizatorii, fără prea mult efort. Un expert...

Ulei de măsline, lămâie și scorțișoară: motivul pentru care acest amestec a devenit atât de popular

Ulei de măsline, coajă de lămâie și scorțișoară: trei ingrediente pe care le ai sigur în bucătărie. Combinate, devin un parfum natural de cameră...

Avertisment de la conducerea FMI: Aprovizionarea globală cu energie își va reveni greu după războiul din Iran

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran şi Washington, transmite AFP, conform Agerpres. Aceasta a...

UE revizuiește drepturile pasagerilor aerieni după două decenii: Mai multă transparență și protecție pentru călători

Uniunea Europeană a ajuns la un acord politic pentru prima revizuire majoră a drepturilor pasagerilor aerieni din ultimii peste 20 de ani, informează Agerpres....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.