StiripesurseȘtirile zileiUE pregăteşte introducerea unui euro digital pe care nimeni nu îl...

UE pregăteşte introducerea unui euro digital pe care nimeni nu îl aşteaptă

Publicat:

Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri cadrul legislativ pentru viitorul euro digital, un proiect care generează teorii conspiraţioniste şi ostilitatea băncilor fără a răspunde însă la o veritabilă aşteptare a cetăţenilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Pentru moment, euro digital pare o soluţie în căutarea unei probleme pe care să o rezolve”, ironizează eurodeputatul german, Markus Ferber. Potrivit acestuia, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană “trebuie încă să explice în mod convingător de ce am avea nevoie”.

Citeşte şi: Unde muncesc oamenii cel mai mult și cel mai puțin în Europa? – Black News

Pentru BCE, dematerializarea crescută a plăţilor, în special în contextul exploziei comerţului electronic, necesită crearea unui euro digital, în caz contrar existând riscul ca moneda unică să fie concurată din ce în ce mai mult de criptomonede sau de versiunile digitale ale monedelor străine.

Instituţia cu sediul la Frankfurt a demarat în luna iulie 2021 un studiu cu privire la furnizarea de monede şi bancnote sub formă electronică, începând din 2027 sau 2028.


Proiectul de act normativ ce va fi prezentat miercuri ar urma să stabilească cadrul juridic necesar. Acest proiect va fi negociat timp de mai multe luni cu statele membre şi Parlamentul European.

Euro digital generează înainte de toate incertitudini alimentate de campaniile de dezinformare. Pe reţelele sociale au apărut zvonuri că se intenţionează eliminarea banilor gheaţă pentru a permite o supraveghere generalizată a cetăţenilor, prin intermediul controlului achiziţiilor şi tranzacţiilor lor financiare.

Cu toate acestea, moneda electronică nu va fi decât o opţiune de plată suplimentară, care va completa numerarul. Stocat pe un card sau pe telefonul mobil, euro digital va oferi o opţiune de plată care va conserva anonimatul.

Însă micile companii şi anumite asociaţii cu scop nelucrativ vor putea refuza să accepte plăţi cu euro digital, la fel ca şi persoanele fizice în cadrul tranzacţiilor lor personale, potrivit unei versiuni de a lucru a proiectului de reglementare consultat de AFP.

Euro digital “nu va înlocui numerarul” iar cetăţenii europeni vor fi liberi să îl utilizeze sau nu, a precizat săptămâna trecută François Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE. Va avea aceleaşi caracteristici ca şi banii lichizi şi va garanta respectul vieţii private, a dat asigurări François Villeroy de Galhau într-o conferinţă organizată la Paris.

China testează deja la scară largă un yuan digital. SUA şi Marea Britanie au şi ele în vedere o versiune electronică a monedelor lor.

“Atunci când totul devine digital, de ce moneda băncii centrale să fie singura care rămâne sub formă de hârtie?”, se întreabă François Villeroy de Galhau.

Partizanii subliniază că un euro electronic va asigura un serviciu universal şi gratuit, beneficiind de o garanţie publică. Va fi accesibil celor patru milioane de europeni care în prezent nu au un cont bancar în condiţiile în care plăţile online devin o nevoie fundamentală. Biroul european al Uniunii Consumatorilor s-a declarat şi el foarte favorabil acestui proiect.

Însă băncile sunt îngrijorate de posibilele pierderi de venituri şi de riscurile pentru stabilitatea financiară dacă persoanele particulare îşi vor retrage masiv depozitele din conturile curente pentru a le depozita în euro digital. La fel ca şi monedele şi bancnotele, stocurile de euro digital nu ar mai fi înscrise în bilanţurile lor.

Citeşte şi: Medicii români sunt epuizați – Black News

Pentru a linişti instituţiile financiare, textul Comisiei prevede că BCE “va dezvolta instrumente pentru a limita utilizarea euro digital ca rezervă de valoare”. Practic, BCE va impune fiecărei persoane particulare un plafon pentru euro digital. În luna mai un responsabil de la BCE sugera un plafon de 3.000 de euro.

Utilizatorii “nu vor avea o relaţie contractuală cu BCE”, se mai arată în proiectul de reglementare. Euro digital va fi distribuit de bănci care îl vor putea integra în serviciile existente. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noi forțe la securitatea frontierei Republicii Moldova

Echipa Poliției de Frontieră a devenit mai puternică, odată cu depunerea jurământului de către 52 de tineri specialiști. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei...

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.