StiripesurseȘtirile zileiTravis Scott nu va fi cercetat penal pentru o busculadă mortală...

Travis Scott nu va fi cercetat penal pentru o busculadă mortală produsă în timpul unui concert

Publicat:

Rapperul american Travis Scott nu va fi cercetat penal pentru busculada care a făcut zece victime în timpul festivalului Astroworld, un eveniment coorganizat de acest artist în Texas în noiembrie 2021, au anunţat joi autorităţile judiciare din Statele Unite, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nicio inculpare penală nu va fi reţinută” împotriva rapperului Travis Scott, a precizat biroul de presă al procuroarei din comitatul Harris, Kim Ogg, într-un comunicat.

Citeşte şi: Putin, Prigojin și pericolul unui dezastru – Black News

“Este tragic că zece persoane nevinovate au fost ucise în timp ce voiau să profite de o seară de muzică şi de divertisment”, a precizat procuroarea americană.

“Însă o tragedie nu este întotdeauna o crimă şi o moarte nu este întotdeauna o omucidere”, a continuat ea.


Pe 5 noiembrie 2021, aproximativ 50.000 de spectatori s-au reunit în NRG Park din Houston pentru a asista la un concert susţinut de Travis Scott, în momentul în care s-a produs o busculadă în care au fost implicate zeci de persoane.

Din cauza lipsei de aer şi de spaţiu, unele dintre ele şi-au pierdut cunoştinţa şi au fost călcate în picioare de alţi spectatori.

În urma strigătelor de ajutor, organizatorii au aşteptat mai multe zeci de minute înainte de a opri concertul şi de a evacua zona în care se desfăşura concertul.

Printre victime s-a aflat şi un copil de nouă ani care a murit în acea busculadă, un incident în urma căruia aproximativ 100 de persoane au fost rănite.

Numeroase plângeri au fost depuse împotriva organizatorilor festivalului Astroworld, acuzaţi că nu au luat măsuri pentru a garanta siguranţa participanţilor.

Citeşte şi: ”Ancora” estică a NATO vrea mai multe trupe americane pentru a descuraja Rusia

Plângerile i-au vizat pe Travis Scott – prezent pe scenă în momentul tragediei -, pe promotorii spectacolului, administratorii spaţiului în care s-a desfăşurat concertul şi mai multe companii asociate cu organizarea evenimentului.

Decizia pronunţată joi vizează doar cercetările penale, însă cele din civil sunt în continuare posibile. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.