StiripesurseDiasporaSubmarinul nuclear de atac Perle a revenit în flota franceză după...

Submarinul nuclear de atac Perle a revenit în flota franceză după trei ani de la un grav incendiu

Publicat:

Submarinul nuclear de atac (SNA) Perle a revenit în flota franceză după trei ani de la un grav incendiu, a anunţat joi Ministerul Armatelor, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘La finalul unui proces de teste pe mare, SNA Perle a terminat pe 30 iunie 2023 perioada de indisponibilitate pentru întreţinere şi reparaţii. Această etapă marchează revenirea submarinului în ciclul operaţional’, a informat ministerul.

Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

Submersibilul, intrat în serviciu în 1993, a fost afectat de un incendiu violent în iulie 2020, când se afla pentru lucrări la Toulon (sud)

Incendiul, provocat cel mai probabil de un fulger care a aprins o folie de policlorură de vinil, a avariat considerabil partea din faţă a submarinului, căruia îi fuseseră îndepărtate armele, echipamentele electronice şi de combustie nucleară.


Decizia de a-l repune în funcţie a implicat lucrări ample care au durat zece luni.

Forţele submarine franceze numără patru SNA de clasa Rubis, ce au baza la Toulon, printre care şi Perle, şi patru submarine nucleare lansatoare de rachete (SNLE), cu baza la Ile longue, în Bretania, ce formează partea oceanică a descurajării nucleare franceze.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

Marina franceză a primit la sfârşitul lui 2020 un SNA de clasa Barracuda, Suffren, intrat în serviciu în 2022. El este primul dintr-o serie de şase care vor înlocui submarinele de clasa Rubis intrate în serviciu de la începutul anilor 1980.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.