StiripesurseDiasporaSpania face un apel către Parlamentul European să susţină legea privind...

Spania face un apel către Parlamentul European să susţină legea privind refacerea naturii

Publicat:

Ministrul spaniol al Energiei, Teresa Ribera, şi-a exprimat luni speranţa că eurodeputaţii vor susţine în zilele următoare o importantă lege privind refacerea naturii, astfel încât să poată fi începute negocierile între instituţiile din cadrul Uniunii Europene, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Miercuri, Parlamentul European va spune la vot o propunerea a Comisiei Europene de regulament privind refacerea naturii, care vizează protejarea ecosistemelor, a habitatelor şi a speciilor din zonele terestre şi maritime ale Uniunii Europene. Votul din Parlamentul European este aşteptat să fie unul strâns, în condiţiile în care cel mai important grup parlamentar, cel al Partidului Popular European, se opune propunerii Comisiei pe motiv că ar ameninţa securitatea alimentară.

Citeşte şi: Zelenski îl face praf pe președintele bulgar din cauză că se opune înarmării Ucrainei – Black News

“Sper că parlamentul va ajunge la o poziţie care să sprijine acest dosar”, a spus Teresa Ribera la debutul reuniunii informale a miniştrilor europeni ai Mediului şi Energiei, reuniune care are loc la Valladolid, nord-vestul Spaniei.

Începând de la 1 iulie şi până la finele anului, Spania deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.


Citeşte şi: Nedreptatea din Cisiordania – Black News

“Este foarte important nu doar să conservăm ci şi să refacem natura…Vom avea timp pentru a îmbunătăţi ceea ce avem pe masa discuţiilor, însă pentru moment cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ajungem la un acord”, a spus Ribera.

Oficialul spaniol a făcut de asemenea un apel pentru un calendar “viabil” cu privire la introducerea unor noi limite în UE pentru emisiile dăunătoare ale autoturismelor, care să evite provocarea unor pagube industriei auto. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.