StiripesurseSocialAdmiterea la USMF va începe pe 19 iulie

Admiterea la USMF va începe pe 19 iulie

Publicat:

Pe 19 iulie, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va da startul concursului de admitere la studii superioare în anul universitar 2023-2024, pentru cetățenii țării noastre, transmite MOLDPRES.

În anul curent, sunt oferite 500 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat pentru studii de licență și integrate, inclusiv 25 de locuri pentru candidații din raioanele de est ale țării. Din numărul total de locuri bugetare prevăzute, 440 de locuri sunt destinate pentru programul Medicină, câte 10 – pentru Stomatologie, Farmacie, Asistență medicală generală, Tehnologie radiologică și Sănătate publică, câte 5 – pentru Optometrie și Fiziokinetoterapie și reabilitare.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Va colabora Vlad Filat cu Diana Șoșoacă pentru proiectul Unirii Moldovei cu România?

Planul de admitere prevede și 628 de locuri în bază de contract. Pentru cetățenii autohtoni, mărimea taxelor per program de studii va constitui la: Medicină – 32.200 de lei (circa 1610 de euro), Farmacie – 30.500 lei, Stomatologie – 42.300 lei, Optometrie – 32.200 lei, Fiziokinetoterapie și reabilitare – 21.600 lei, Sănătate publică, Asistență medicală generală și Tehnologie radiologică – 19.300 lei.

La prima etapă a admiterii, desfășurată în perioada 19-31 iulie, candidații se pot înscrie în concurs atât on-line – cu aplicarea dosarelor pe platforma eadmitere.usmf.md sau e-admitere.usmf.md, cât și cu prezență fizică, la sediul central al Universității (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165). Dosarul de concurs va conține cererea de înscriere și toate actele scanate în format .pdf sau .jpeg. Candidații la studii care intenționează să participe la concursul de admitere doar la USMF „Nicolae Testemițanu” pot anexa documentele în original. Tinerii au dreptul să se înscrie în concurs concomitent la cel mult trei programe de studii, dar pot fi înmatriculați numai la unul dintre acestea.


Citeşte şi: Ce țări NATO ar sări primele în ajutorul României în cazul unui atac – Stiripesurse.md

Rezultatele intermediare vor fi publicate în data de 1 august pe site-ul Universității https://usmf.md. La concursul final vor participa doar candidații care au prezentat actele în original. Astfel, persoanele care se vor regăsi în liste urmează să prezinte documentele în original, în perioada 2-4 august. Tinerii care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar doresc să participe la concursul final, la fel trebuie să depună actele în termenele stabilite. Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 7 august, pe site-ul Universității.

În cazul în care vor rămâne locuri libere, va fi organizată sesiunea suplimentară de admitere în perioada 8-11 august, iar rezultatele vor fi publicate în data de 12 august. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Stare de urgență pe două insule din Grecia, din cauza crizei de apă

Ministerul Mediului și Energiei din Grecia a declarat oficial stare de urgență pe insulele Alonissos și Tinos din Marea Egee din cauza lipsei severe...

Un fenomen natural va afecta vremea în Europa în această vară. Climatologii explică la ce trebuie să ne așteptăm

În acest an, El Niño ar putea doborî recorduri și ar putea avea un impact major asupra sectorului alimentar, producției de energie, economiilor și...

Proiectul de reformă a sistemului de salarizare din sectorul bugetar, în consultări publice

Ministerul Finanțelor a lansat consultările publice privind proiectul de reformă a sistemului de salarizare din sectorul bugetar, care urmărește crearea unui sistem bazat pe...

Procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, țintă a campaniilor de manipulare informațională

Procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a devenit una dintre principalele ținte ale campaniilor de manipulare informațională. Potrivit unui raport al...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.