StiripesurseSocialUn bărbat din R.Moldova, condamnat la închisoare în Marea Britanie, după...

Un bărbat din R.Moldova, condamnat la închisoare în Marea Britanie, după ce și-a ucis cumnata

Publicat:

Un bărbat din Republica Moldova a fost condamnat la închisoare în Marea Britanie, după ce și-a ucis cu cruzime cumnata, după ce a amenințat-o de mai multe ori, potrivit Știri.md.

Potrivit presei din Ilford, bărbatul în vârstă de 48 de ani, Nicolae Vîtrosu, a fost găsit vinovat în uciderea soției fratelui său, transmite Știri.md, cu referire la news.met.police.uk.

Citeşte şi: Ion Ceban anunță un ajutor pentru ucraineni

S-a dovedit că Svetlana Mihalachi, în vârstă de 53 de ani, locuia împreună cu soțul său, fiul său de 12 ani și cumnatul, într-o casă din Ilford.

Relația dintre Svetlana și Vîtrosu nu era una bună. Aceștia se certau adesea din cauza banilor, a zgomotului din casă și a altor lucruri de rutină. Într-un moment, Svetlana i-a spus direct bărbatului să plece din casa lor, însă acesta a refuzat.


De-a lungul timpului, relația lor a devenit și mai rea, Vîtrosu continuând să o amenințe pe Svetlana. Aceasta a început să se teamă pentru viața ei și, în disperare, l-a raportat la ministerul de Interne pe bărbat, care se afla ilegal în Marea Britanie.

La data de 3 martie 2021, Svetlana a sunat la poliție, cerând ca Vîtrosu să fie scos din casa lor, iar oamenii legii i-au promis femeii că acesta va fi raportat la serviciile de imigrare.

Vineri, 9 aprilie, la ora 14:08, un echipaj de poliție a fost chemat de către Serviciul de Ambulanță din Londra, la casa lui Svetlana. Când aceștia au ajuns la locul faptei, au găsit-o pe Svetlana cu multiple răni grave cauzate de lovituri în cap cu o secure. Securea a fost găsită la locul incidentului, iar pe ea oamenii legii au găsit amprentele lui Vîtrosu.

Potrivit informațiilor, Vîtrosu a părăsit casa la ora 12:02 și, în timp ce se îndepărta de locuință, el l-a sunat pe soțul Svetlanei. Acesta însă nu a răspuns și bărbatul i-a lăsat un mesaj audio prin care îi spune că soția sa a murit.

Când soțul Svetlanei s-a întors acasă, a găsit-o pe femeie întinsă pe canapea, cu răni grave la cap și pe față. Polițiștii au sosit imediat la fața locului și i-au acordat femeii primul ajutor medical. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, unde a fost plasată în comă.

În timp ce serviciile de urgență încercau să o salveze pe Svetlana, inculpatul s-a întors acasă, unde și a fost arestat sub suspiciune de crimă.

Din păcate, femeia a murit la data de 12 mai 2021.

Citește și : Chişinăul condamnă atacurile ruseşti de-a lungul Dunării

Pe tot parcursul procesului, Vîtrosu susținea că „aude voci” și suferă de o tulburare psihică. El spunea că i s-a părut că Svetlana avea ochi roșii, ca a diavolului, însă vorbele acestuia nu i-au convins pe membrii juriului din sala de judecată.

Rosamund Ellis, agentul detectiv care investighează cazul respectiv a spus: „Svetlana a fost forțată să trăiască pe fundalul amenințărilor cu violență fizică, care, în cele din urmă, s-a încheiat cu un atac fatal. Vîtrosu s-a străduit din greu să dea impresia că nu este responsabil pentru acțiunile sale din cauza unei tulburări psihice, însă acțiunile sale nu au fost rezultatul unor iluzii, ci acțiunile unui bărbat violent. Era o soție și o mamă și profunzimea pierderii resimțite de cei dragi este incomensurabilă. Gândurile mele sunt cu ei astăzi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.