StiripesurseExterneWang Yi: China va menţine o poziţie independentă şi imparţială în...

Wang Yi: China va menţine o poziţie independentă şi imparţială în privinţa Ucrainei

Publicat:

Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică desfăşurată luni, că Beijingul va menţine o poziţie independentă şi imparţială în privinţa Ucrainei, în încercarea de a găsi o reglementare politică, relatează Reuters.

China va fi o “voce obiectivă şi raţională în cadrul oricăror forumuri internaţionale multilaterale şi “promovează activ negocierile de pace”, se adaugă în comunicatul Ministerului de Externe chinez difuzat după convorbire, potrivit agerpres.

Citește și : CEC-ul răspunde la criticile venite de la Primărie

Mai devreme luni, MAE chinez a estimat că discuţiile internaţionale desfăşurate în cursul weekendului în Arabia Saudită în vederea identificării unei soluţii paşnice a crizei din Ucraina au contribuit la “consolidarea consensului internaţional”.

Peste 40 de ţări – între care China, India, Statele Unite ale Americii, state europene, nu însă şi Rusia – au luat parte la discuţiile de la Jeddah încheiate duminică.


China a fost reprezentată de emisarul special pentru afaceri eurasiatice, fostul ambasador în Rusia Li Hui, care în mai a efectuat un turneu în şase capitale europene într-un demers vizând găsirea unui teren comun pentru reglementarea politică a conflictului ce durează de aproape un an şi jumătate.

Beijingul a refuzat să condamne Moscova pentru invazia din Ucraina lansată în februarie 2022 şi a propus propriul său plan de pace, primit fără entuziasm în Rusia şi Ucraina şi cu scepticism de SUA şi NATO.

Citește și : Diana Șoșoacă le-a cerut parlamentarilor moldoveni să voteze Unirea Moldovei cu România

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.