StiripesurseȘtirile zileiConsiliul de Securitate al ONU respinge proiectul de rezoluţie propus de...

Consiliul de Securitate al ONU respinge proiectul de rezoluţie propus de Rusia, care condamnă loviturile aeriene din Siria

Publicat:

Consiliul de Securitate al ONU nu a adoptat proiectul de rezoluţie propus sâmbătă de Rusia, care condamna Statele Unite, Franţa şi Regatul Unit pentru loviturile aeriene din noaptea precedentă asupra unor ţinte din Siria, informează Reuters şi AFP. În favoarea rezoluţiei au votat doar Rusia, China şi Bolivia. Alte patru ţări s-au abţinut, iar opt au votat împotrivă, potrivit agerpres.

Pentru adoptarea unei rezoluţii a Consiliului sunt necesare nouă voturi din cele 15 şi trebuie să nu existe niciun veto din partea unuia din cei cinci membri permanenţi – SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa.

Citește și : OIAC a manipulat rezultatele anchetei sale în cazul Skripal (Serghei Lavrov)

În cursul reuniunii, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de operaţiunea militară occidentală împotriva Siriei şi a cerut respectarea Cartei Naţiunilor Unite, transmite Xinhua. El a insistat ca toate statele membre ale ONU să dea dovadă de reţinere în actualul context periculos şi să evite orice acţiuni care ar putea provoca o escaladare şi aduce mai multe suferinţe poporului sirian.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care a discutat telefonic sâmbătă cu omologul său american, Donald Trump, şi cu premierul britanic, Theresa May. El şi-a exprimat satisfacţia privind “excelenta coordonare” a forţelor franceze, britanice şi americane pentru loviturile din Siria. Ulterior, preşedinţia franceză a apreciat într-un comunicat citat de AFP că “acum Consiliul de Securitate al ONU trebuie să reia iniţiativa privind problemele politice, chimice şi umanitare din Siria, pentru a asigura protecţia populaţiei civile şi pentru ca ţara să îşi redobândească în sfârşit pacea”. Franţa urmează să depună la ONU un alt proiect de rezoluţie privind Siria.


Citește și : Theresa May nu exclude posibilitatea unor noi acţiuni împotriva Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.