StiripesurseEconomieReţeaua de gazoducte din R.Moldova va fi operată de o companie...

Reţeaua de gazoducte din R.Moldova va fi operată de o companie deţinută de Transgaz şi BERD

Publicat:

Reţelele de transport al gazelor din Republica Moldova vor fi operate de către Vestmoldtransgaz, deţinută de Transgaz România şi BERD. Guvernul Republicii Moldova a anunţat că decizia în acest sens a fost aprobată în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE), iar presa de la Chişinău consideră că este o măsură ce va diminua dependenţa de gazul rusesc.

Potrivit ministrului moldovean al energiei, Victor Parlicov, între Moldovatransgaz – filială a Moldovagaz – şi Vestmoldgaz a fost semnat un contract de luare în locaţie a reţelei de transport al gazelor naturale, cu durata de cinci ani.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

Pentru a intra în vigoare, contractul mai trebuie să fie avizat de Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) din Republica Moldova, potrivit news.ro.

SRL „Vestmoldtransgaz” a fost certificată de către ANRE în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deţine gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău. Acţionari ai Vestmoldtransgaz sunt Transgaz din România (75%) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) cu 25%.

Semnarea acestui acord a fost posibilă ca urmare a modificării legislaţiei – ceea ce permite ANRE să demareze din oficiu procedura de separare a companiilor din domeniul gazelor, dar şi în baza unor decizii ale CSE din iunie şi septembrie.
Astfel, se intră pe ultima sută de metri în procesul de separare a activităţii de furnizare de activitatea de transportare a gazelor naturale, cu scopul de a evita monopolul şi a asigura accesul tuturor părţilor interesate la infrastructură.
Separarea companiilor producătoare, de transport, distribuţie şi furnizare a gazelor face parte din Pachetul energetic III, angajament al Republicii Moldova faţă de Comunitatea Energetică.

„Ca şi în cazul sincronizării pieţei energiei electrice cu cea continentală, consumatorii casnici nu vor simţi în vreun fel această schimbare pe piaţa de gaze. Însă, această separare, pe care Republica Moldova a amânat-o din 2012, este un salt enorm în transpunerea legislaţiei europene şi liberalizarea, transparentizarea pieţei de gaze.


Astfel, va fi asigurat acces nediscriminatoriu la reţele pentru toate companiile şi pe termen lung vom creşte credibilitatea pieţei pentru traderi şi furnizori europeni, iar competiţia, pe viitor, poate genera şi preţuri mai bune”, a spus ministrul energiei, Victor Parlicov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost condamnat în Rusia pentru spionaj

Un tânăr de 26 de ani din R. Moldova a fost condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru spionaj. Despre sentința, pronunțată...

Ani grei de închisoare pentru un agent de pază care a rupt cu bătaia doi bărbaţi

Un angajat în vârstă de 27 de ani al unei companii de pază a fost condamnat pentru două episoade de tratament inuman și degradant,...

Violența în familie a făcut 21 de victime în 2025. Cele mai multe sunt femei

În anul 2025, 21 de persoane și-au pierdut viața în urma cazurilor de violență în familie din Republica Moldova. Dintre victime, 14 au fost...

România a doborât prima dronă ostilă în apropiere de Bucureşti

O dronă care a pătruns vineri în spațiul aerian al României a fost doborâtă, în jurul orei 11.00, de un pilot român aflat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.