StiripesurseExterneRomânia a doborât prima dronă ostilă în apropiere de Bucureşti

România a doborât prima dronă ostilă în apropiere de Bucureşti

Publicat:

O dronă care a pătruns vineri în spațiul aerian al României a fost doborâtă, în jurul orei 11.00, de un pilot român aflat la bordul unui avion F-16, a anunțat președintele Nicușor Dan, transmite stiripesurse.ro.

Incidentul explică alerta neobișnuită transmisă în cursul dimineții inclusiv locuitorilor din județul Ialomița, la o distanță considerabilă de frontiera româno-ucraineană.

Citeşte şi: Radu Musteața şi-a dat DEMISIA din funcţia de ministru al Agriculturii – Stiripesurse.md

„Am avut o dronă în spațiul aerian. Ea a fost doborâtă în urmă cu câteva minute, în jurul orei 11.00, de către un pilot român de pe un F-16. Important de subliniat că zona era nelocuită”, a declarat șeful statului.


Pilotul a putut deschide focul pentru că zona era nelocuită

Potrivit președintelui, caracteristicile zonei în care a fost interceptată drona au permis pilotului să angajeze ținta fără a pune în pericol populația sau clădirile aflate la sol.

„Ăsta este și motivul pentru care a putut să tragă de sus în jos. Și acum sunt echipele instituțiilor care cercetează, pentru a veni cu toate detaliile”, a precizat Nicușor Dan.

Din declarația președintelui rezultă că drona a fost interceptată deasupra unei zone nelocuite, iar structurile Ministerului Apărării și ale celorlalte instituții competente au început căutarea și examinarea resturilor. Drona a fost doborâtă în județul Buzău.

Autoritățile urmează să stabilească tipul dronei, proveniența acesteia, dacă transporta explozibil, traseul parcurs în spațiul aerian românesc și locul exact în care au căzut fragmentele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost condamnat în Rusia pentru spionaj

Un tânăr de 26 de ani din R. Moldova a fost condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru spionaj. Despre sentința, pronunțată...

Ani grei de închisoare pentru un agent de pază care a rupt cu bătaia doi bărbaţi

Un angajat în vârstă de 27 de ani al unei companii de pază a fost condamnat pentru două episoade de tratament inuman și degradant,...

Violența în familie a făcut 21 de victime în 2025. Cele mai multe sunt femei

În anul 2025, 21 de persoane și-au pierdut viața în urma cazurilor de violență în familie din Republica Moldova. Dintre victime, 14 au fost...

Încă o navă a transmis un apel de urgență din Marea Neagră. Autoritățile române suspectează impactul cu o dronă sau o mină marină

O navă comercială sub pavilion Liberia, aflată în Zona Economică Exclusivă a României din Marea Neagră, a transmis în noaptea de joi spre vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.