StiripesurseRăzboi in UcrainaPartidul lui Putin a câştigat alegerile în Crimeea

Partidul lui Putin a câştigat alegerile în Crimeea

Publicat:

Partidul lui Putin a câştigat alegerile în Crimeea

Moscova a anunţat duminică seara victoria partidului preşedintelui Vladimir Putin în alegerile organizate şi în teritoriile anexate din Ucraina, cu peste 70% din voturi, scrutine considerate “ilegale” de Kiev şi aliaţii săi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Comisia Electorala Centrală a Rusiei a declarat duminică seara că partidul Rusia Unită al preşedintelui rus s-a clasat pe primul loc la aceste alegeri regionale în cele patru teritorii anexate din Ucraina.

Preşedinta Comisiei Electorale, Ella Pamfilova, a salutat alegerile care s-au desfăşurat într-o “manieră dinamică, cu puţine nereguli”.

Cu aceste alegeri desfăşurate timp de trei zile, de vineri până duminică, Moscova încearcă să-şi legitimeze anexările în Ucraina prin votul organizat şi în teritoriile ocupate din est şi sud.

Partidul lui Putin a câştigat alegerile în Crimeea

În pofida condamnărilor puternice din partea Occidentului, Rusia a proclamat în septembrie 2022 anexarea a patru teritorii ucrainene pe care le controlează doar parţial – Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk – după “referendumuri” nerecunoscute de comunitatea internaţională.


Alegerile au loc cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale programate pentru începutul anului 2024, care l-ar putea menţine pe Vladimir Putin la putere până în 2030.

Alegerile regionale în Rusia au fost organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali.

Votarea online a fost posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.