StiripesurseExterneIgor Grosu, întrevedere cu europarlamentara Corina Crețu

Igor Grosu, întrevedere cu europarlamentara Corina Crețu

Publicat:

„Republica Moldova trebuie ajutată în parcursul său european”, a fost mesajul transmis de președintele Parlamentului, Igor Grosu, la întrevederea cu europarlamentara Corina Crețu.

Oficialii au discutat despre importanța investițiilor în economia verde și în infrastructură. Au fost trecute în revistă agenda parlamentară și progresele pe cele nouă recomandări ale Comisiei Europene în contextul acordării statutului de țară candidată.

Citeşte şi: ONG-urile cer o pedeapsă disciplinară pentru Bolea

„Suntem recunoscători Parlamentului European pentru noutatea de azi privind organizarea unei dezbateri în luna octombrie pentru a adopta o Rezoluție cu privire la parcursul european al Republicii Moldova”, a menționat Igor Grosu.

În cadrul discuțiilor, președintele Parlamentului s-a referit și la importanța, din punctul de vedere al securității energetice, a faptului că rețelele de transport al gazelor din țara noastră, deținute de Gazprom, sunt operate în premieră de către Vestmoldtransgaz SRL, companie creată de Transgaz România și BERD.


Citește și : Gazele s-ar putea ieftini în R.Moldova

„Ultimii doi ani ne-au învățat multe, dar putem spune cu certitudine că suntem mai bine pregătiți pentru sezonul de iarnă, iar cel mai important – nu mai putem fi șantajați de Kremlin”, a conchis Grosu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Protest în faţa ANRE împotriva scumpirii gazelor

Mai mulți lideri politici și cetățeni s-au adunat astăzi în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), unde au protestat împotriva majorării...

Un moldovean a fost condamnat în Rusia pentru spionaj

Un tânăr de 26 de ani din R. Moldova a fost condamnat în Rusia la 13 ani de închisoare pentru spionaj. Despre sentința, pronunțată...

Ani grei de închisoare pentru un agent de pază care a rupt cu bătaia doi bărbaţi

Un angajat în vârstă de 27 de ani al unei companii de pază a fost condamnat pentru două episoade de tratament inuman și degradant,...

Violența în familie a făcut 21 de victime în 2025. Cele mai multe sunt femei

În anul 2025, 21 de persoane și-au pierdut viața în urma cazurilor de violență în familie din Republica Moldova. Dintre victime, 14 au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.