StiripesurseȘtirile zileiAlpinistă moartă într-o avalanşă produsă în Tibet

Alpinistă moartă într-o avalanşă produsă în Tibet

Publicat:

Alpinistă moartă într-o avalanşă produsă în Tibet

Alpinista Anna Guțu, în vârstă de 32 de ani, şi-a pierdut viaţa într-o avalanșă, în timp ce încerca să ajungă pe vârful Shisha Pangma, al 14-lea cel mai înalt munte de pe Pământ, la 8.027 de metri deasupra nivelului mării, relatează theguardian.com.

Citeşte şi: Preţul la gaze NU va scădea

Tragedia s-a produs sâmbătă după-amiază, când au avut loc două avalanşe mari, la 7.600 şi la 8.000 de metri deasupra nivelului mării, pe versantul muntelui tibetan pe care grupul din care făcea parte Anna Gutu îl urca de câteva zile. Tânăra a decedat împreună cu ghidul ei nepalez, Sherpa Mingmar, corpurile neînsuflețite fiind recuperate câteva ore mai târziu, transmite unimedia.info.

Alpinistă moartă într-o avalanşă produsă în Tibet

O altă alpinistă din SUA, Gina Marie Rzucidlo, și ghidul ei nepalez, Tenjen Sherpa, sunt dați dispăruți, a precizat Xinhua.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.