StiripesursePoliticăCeban cere 21.000 de lei drept prejudiciu moral de la Chironda

Ceban cere 21.000 de lei drept prejudiciu moral de la Chironda

Publicat:

Ion Ceban i-a transmis lui Victor Chironda o cerere prealabilă cu privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale în care cere dezmințirea unor declarații și repararea prejudiciului moral în valoare de 21.600 de lei.

Asta după ce, în cadrul unei dezbateri electorale, Chironda a declarat că „la Primărie s-a cuibărit un sistem de corupție” și că primarul suspendat din funcție „folosește Primăria pentru interesele sale politice”, întrucât toți funcționarii sunt membri fondatori ai Partidului MAN.

Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Prin urmare, Ceban a transmis în adresa lui Victor Chironda o cerere prealabilă prin care solicită „dezmințirea declarațiilor pentru că acestea sunt judecăți de valoare nefondate și compensarea prejudiciului moral în sumă de 21.600 de lei”. Potrivit lui Ceban, banii vor fi folosiți pentru confecționarea sau achiziționarea a trei bănci pentru locurile publice.

În replică, Chironda a menționat că „nu îl interesează amenințările” lui Ion Ceban.


„Domnule Ceban, eu știu că vă deranjează adevărul. Știu că nu vă plac întrebările despre legăturile Dvs. cu FSB și Moscova. Știu că vreți ca noi să discutăm despre borduri și floricele în această campanie. Dar să știți că nu mă intimidați cu așa țidule”, a scris Chironda.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.