StiripesursePoliticăAu fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

Publicat:

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost făcută marți de secretarul general al Guvernului în exercițiu, Alexei Buzu, în cadrul ședinței Parlamentului, unde este prezentat programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan.

Potrivit lui Alexei Buzu, consolidarea administrativ-teritorială avansează, iar în această săptămână alte 50 de primării urmează să finalizeze procedurile de amalgamare voluntară. El a precizat că 31 iulie este termenul-limită pentru adoptarea deciziilor de către consiliile locale, după care Guvernul va iniția amalgamarea normativă, transmite IPN.

Citeşte şi: Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova – Stiripesurse.md

La rândul său, premierul desemnat Vasile Tofan a menționat că reforma administrativ-teritorială este una complexă și implementarea acesteia va fi o provocare pentru viitorul executiv.

„Nu vreau să diminuez provocările pe care le va avea Guvernul pentru a duce la bun sfârșit această reformă, astfel încât să-și atingă toate scopurile și să facă viața oamenilor mai bună”, a declarat premierul desemnat.


El a mai spus că autoritățile trebuie să țină cont de prevederile constituționale și a promis consultări privind viitorul celui de-al doilea nivel al administrației publice locale.

În cadrul ședinței Parlamentului, Vasile Tofan solicită votul de încredere pentru programul de guvernare și echipa cabinetului de miniștri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.