StiripesurseEconomieMai mulți reprezentanți BNM au participat la reuniunile anuale ale FMI...

Mai mulți reprezentanți BNM au participat la reuniunile anuale ale FMI și ale Grupului Băncii Mondiale

Publicat:

Viceguvernatorii Băncii Naționale a Moldovei, Constantin Șchendra și Tatiana Ivanicichina, împreună cu ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, au participat la reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și ale Grupului Băncii Mondiale, care au avut loc la Marrakech, în Maroc.

În cadrul discuțiilor, oficialii au vorbit despre evoluția economiei globale, provocările și riscurile cu care se confruntă aceasta, finanțarea în vederea consolidării rezilienței statelor la schimbările climatice, principiile cooperării globale, reformele economice, perspectivele economice regionale, sprijinul pentru țările cu venituri mici, dar și asistența continuă acordată Ucrainei.

Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

În cadrul întrevederilor, reprezentanții BNM au discutat despre evoluțiile macroeconomice ale R. Moldova, inclusiv despre politica monetară, aspecte privind independența BNM, necesitățile de asistență tehnică ale BNM acordată de FMI, progresele BNM în armonizarea cadrului normativ bancar autohton la cel european, strategiile FMI în domeniul acordării împrumuturilor și în domeniul schimbărilor climatice, moneda digitală, dar și alte subiecte de interes major.

Reprezentanții BNM au luat parte și la ședința constituenței FMI, care include R. Moldova și alte 15 țări din regiunea Benelux, Zona Balcanică, Europa de Est, Caucaz, Andorra, Cipru și Israel.


Ședințele anuale ale FMI și Grupului Băncii Mondiale oferă delegaților statelor membre oportunitatea pentru un schimb de experiență în domeniile de dezvoltare economică și financiară, precum și menținerea unui dialog continuu în acest sens.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

Uniunea Europeană introduce reguli noi privind salariile

Uniunea Europeană introduce noi reguli privind transparența salarială, măsuri care urmăresc să reducă diferențele de plată dintre femei și bărbați și să ofere angajaților...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.