StiripesurseȘtirile zileiMii de armeni protestează în continuare pe străzile din Erevan

Mii de armeni protestează în continuare pe străzile din Erevan

Publicat:

Mii de persoane continuau să protesteze miercuri la Erevan, capitala Armeniei, împotriva fostului preşedinte Serj Sargsyan, ales în urmă cu o zi de către parlament în funcţia de premier cu puteri întărite, informează AFP, potrivit agerpres.

Zeci de manifestanţi au fost reţinuţi în timp ce încercau să blocheze una din principalele artere din Erevan, potrivit unui jurnalist al AFP. Protestatarii s-au adunat la primele ore ale dimineţii în jurul reşedinţei lui Serj Sargsyan, după care au pornit spre o piaţă mare din centrul oraşului.

Citeşte şi: Poliţia germană ‘ia la puricat’ mafia thailandeză. Operaţiune de amploare pentru combaterea prostituţiei

Marţi, zeci de mii de manifestanţi s-au adunat de asemenea la Erevan la apelul liderului de opoziţie şi deputat Nikol Pashinyan, într-una din cele mai mari manifestaţii organizate în ultimii ani în Armenia.

Pashinyan a anunţat marţi “începutul unei revoluţii paşnice de catifea” şi a făcut apel “la paralizarea activităţii tuturor agenţiilor guvernamentale”.


Serj Sargsyan, care şi-a încheiat recent al doilea şi ultimul mandat de preşedinte, a revenit la putere, fiind ales premier de către parlament într-o ţară în care, după o reformă constituţională, preşedintele exercită mai curând funcţii protocolare, în timp ce prim-ministrul dispune de puteri întărite.

Opoziţia afirmă că această reformă a avut ca unic scop menţinerea la putere a lui Serj Sargsyan, un fost ofiţer al armatei care ocupa postul de preşedinte din 2008 şi care a mai fost premier în 2007-2008.

Citeşte şi: Preşedintele Iranului vorbeşte despre relaţiile cu ţările din Orientul Mijlociu

Noul preşedinte armean, Armen Sargsyan, care are acelaşi nume de familie ca predecesorul său, însă nu şi vreo legătură de rudenie, a depus jurământul săptămâna trecută, după ce a fost ales de parlament la începutul lunii martie.

Manifestaţiile au început vineri la Erevan şi s-au extins de atunci şi în alte două mari oraşe din Armenia, Gyumri şi Vanadzor.

Luni, poliţia a folosite grenade asurzitoare la Erevan pentru a-i dispersa pe protestatarii care încercau să intre cu forţa în parlament. Ciocnirile s-au soldat cu 46 de răniţi, printre care şi Nikol Pashinyan. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Deficitul comercial a depășit 2,2 miliarde de euro

Deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova a ajuns la 2,247 miliarde de euro în primele patru luni ale anului 2026, fiind cu 70,8 milioane...

Cât a costat fiecare intervenție în alertele false cu bombă din 2025

În 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 1.190 de alerte false cu bombă. Doar 1 dintre cele 29 de dosare penale pornite urmare...

BNM lansează o monedă comemorativă dedicată lui Sergiu Rădăuțanu

Banca Națională a Moldovei a pus în circulație, în scop numismatic, moneda comemorativă „Sergiu Rădăuțanu – 100 de ani de la naștere”, emisă în...

Chiveri rămâne ferm: Nu poate exista o cooperare internațională cu regimul de la Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există și nu poate exista nicio formă de cooperare internațională care să implice structurile separatiste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.