StiripesurseExternePutin acuză Comitetul Internaţional Olimpic de 'discriminarea etnică' a sportivilor ruşi

Putin acuză Comitetul Internaţional Olimpic de ‘discriminarea etnică’ a sportivilor ruşi

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, joi, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) de ”discriminare etnică”, din cauza faptului că sportivii ruşi nu vor participa decât într-un număr limitat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, fără imn şi steag, din cauza războiului pornit de Rusia contra Ucrainei, transmit agenţiile internaţionale de presă.

”Din cauza unor anumiţi conducători ai Comitetului Internaţional Olimpic am aflat că (…) Jocurile pot fi utilizate ca instrument de presiune politică împotriva unor persoane care nu au nimic de a face cu politica şi, de facto, (ca instrument) grosolan de discriminare rasistă, etnică”, a acuzat Putin într-un discurs ţinut la Perm, pe teme sportive.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Pentru CIO, ”o invitaţie la Jocurile Olimpice nu este un drept necondiţionat pentru cei mai buni sportivi, ci un fel de privilegiu”, a continuat Putin.

Preşedintele rus a lăudat desfăşurarea de evenimente sportive multinaţionale în unele state la care au fost invitaţi sportivi ruşi, inclusiv Jocuri care vor fi organizate de grupul statelor emergente BRICS şi care vor avea loc anul viitor la Kazan.


Vice-prim-ministrul Dmitri Cernîşenko a anunţat planurile pentru o nouă ligă de fotbal care să cuprindă zece echipe din teritoriile ucrainene ocupate, promiţând investiţii de 3,2 miliarde de ruble (33 de milioane de dolari) pentru infrastructura sportivă.

Preşedintele Comitetului Olimpic Rus, Stanislav Pozdniakov, a afirmat la Perm că lucrul cel mai important acum este pregătirea sportivilor pentru Jocurile Olimpice din 2028 (Los Angeles). ”Sunt încrezător că, până atunci, sportivii noştri vor avea dreptul să participe ca parte a unei echipe”, a declarat fostul scrimer pentru publicaţia militară Zvezda.

Dezbaterea legate de participarea sau neparticiparea sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice de la Paris agită lumea sportului de mai multe luni, subliniază AFP.

Sportivii ruşi au fost suspendaţi din toate competiţiile sportive după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.

În martie 2023, CIO a recomandat reintegrarea lor in competiţiile internaţionale în afara Jocurilor olimpice, cu condiţia de a fi făcută sub drapel neutru, cu titlu individual şi doar a celor care nu au ”susţinut activ războiul din Ucraina”.

În privinţa JO 2024, CIO nu a tranşat încă problema, amânând luarea unei decizii pentru ”momentul potrivit”. Kievul a ameninţat că va boicota Jocurile de la Paris dacă ruşii şi belaruşii vor fi autorizaţi să participe.

În alt litigiu, pe 12 octombrie, CIO a suspendat Comitetul Olimpic Rus pentru că a plasat sub autoritatea sa mai multe organizaţii sportive din regiunile ucrainene ocupate de armata rusă.

Citeşte şi: Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

Comitetul Internaţional Paralimpic (IPC) a votat deja în favoarea participării sportivilor ruşi şi belaruşi, sub steag neutru şi în condiţii stricte de neutralitate, la Jocurile Paralimpice de anul viitor.

Belarus face obiectul sancţiunilor deoarece este aliatul necondiţionat al Rusiei, permiţând acesteia să folosească teritoriul său pentru a ataca Ucraina în februarie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber: ‘Locul Republicii Moldova este în UE’

Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a efectuat o vizită la sediul Platformei Demnitate și Adevăr (DA), unde a discutat cu reprezentanții formațiunii...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Doi moldoveni au fost condamnați în Ucraina după ce au incendiat o clădire administrativă

Doi cetățeni ai Republicii Moldova, ambii în vârstă de 27 de ani, au fost condamnați în Ucraina la câte 12 ani de închisoare cu...

Programul activităților de reintegrare pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial

Programul activităților de reintegrare a ţării pentru anul 2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Documentul include 30 de proiecte și inițiative destinate dezvoltării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.