StiripesursePoliticăLiderul PSDE: Nu ești cu PAS, nu primești finanțare, chiar dacă...

Liderul PSDE: Nu ești cu PAS, nu primești finanțare, chiar dacă respecți toate condițiile

Publicat:

„Toată campania electorală a PAS și, în general, modul lor de guvernare se bazează pe minciuni. Mint cu atâta nerușinare, încât îți vine greu să crezi că așa ceva este posibil.”

Declarația aparține președintelui PSDE, Ion Sula, care a spus că una dintre cele mai grave și nerușinate minciuni pe care o învârt de dimineața până seara este așa-numitul program guvernamental „Satul European”.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

„Un exemplu clar, care confirmă acest lucru, este și raionul Ialoveni, unde toate proiectele din cadrul programului „Satul European”, câștigate de primari din alte partide, inclusiv Partidul Social Democrat European, sunt blocate, din cauză că Guvernul nu alocă banii promiși, iar motivul nici măcar nu-l ascund – nu ești cu PAS, nu primești finanțare, chiar dacă respecți toate condițiile. Și așa se întâmplă peste tot”, a declarat Ion Sula.

Potrivit lui, culmea este că PAS utilizează nu doar banii publici, dar și toate resursele administrative. Spre exemplu, la Ialoveni, deputatul PAS responsabil de acest raion, Petru Frunze, s-a transformat în deputat de Puhoi, care este, apropo, satul lui de baștină, deoarece a direcționat toate fondurile destinate întregului raion în această localitate.


Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

„Discriminare pe față, obraznică și urâtă, sub orice critică. Pretențiile mele nu-s față de oamenii din Puhoi, eu cred că ei merită să trăiască mai bine. Dar și ceilalți oameni merită și PAS n-are niciun drept să-i defavorizeze în asemenea hal. Sper foarte mult că oamenii din Ialoveni vor avea grijă, la alegeri, să-i pedepsească pe acești mincinoși”, a conchis liderul PSDE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.