StiripesursePoliticăVladimir Voronin ar fi fost internat în spital

Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital

Publicat:

Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital

Chiar dacă a lipsit de la ședința Parlamentului din această săptămână, liderul Comuniștilor, Vladimir Voronin, se simte mai bine. Anunțul a fost făcut de colegul său Constantin Starâș, care spune că șeful său deja muncește, deși de la distanță.

Cu toate acestea, Constantin Starâș nu a menționat de ce boală suferă Vladimir Voronin, transmite tv8.md. 

Citeşte şi: Avocatul lui Plahotniuc nu știe unde se află clientul său – Stiripesurse.md

Mai mult, acesta a spus că la data de 7 noiembrie, PCRM va desfășura o plenară festivă cu ocazia a 30 de ani de la lansarea partidului, la care neapărat ar urma să fie prezent și Vladimir Voronin.

Zilele trecute, unii internauți au scris că Vladimir Voronin ar fi fost internat în stare gravă la spital.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.