StiripesursePoliticăMaia Sandu și Vicepreședinta Bulgariei au participat la inaugurarea unui monument...

Maia Sandu și Vicepreședinta Bulgariei au participat la inaugurarea unui monument la Taraclia

Publicat:

Președinta Maia Sandu a întreprins o vizită la Taraclia împreună cu Vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova.

Oficialii au participat la inaugurarea monumentului eroului național bulgar, Vasil Levski, cu prilejul Zilei iluminiștilor bulgari.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

„Comunitatea bulgară din Taraclia este o parte valoroasă a țării noastre. Viitorul european al Moldovei înseamnă și viitorul european al locuitorilor din Taraclia. Uniunea Europeană înseamnă o comunitate care oferă oportunități, egalitate și securitate pentru fiecare membru al ei, pentru toate minoritățile și pentru toți cetățenii. În familia europeană sunt îmbrățișate tradițiile fiecărei etnii, este încurajată diversitatea culturală și oamenii trăiesc în bună înțelegere. Asta vrem pentru Moldova, asta vrem pentru Taraclia”, a punctat șefa statului.

Președinta a mai menționat că alături de țările europene, au fost realizate proiecte importante în Taraclia – prin programul „Satul European” se realizează 7 proiecte, în valoare de 24 de milioane de lei, au fost reabilitați 26 de km de drumuri, a fost renovat drumul M3 Chișinău-Giurgiulești și s-au oferit subvenții de 35 de milioane lei pentru agricultură și dezvoltare rurală.


Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

De asemenea, azi, Guvernul de la Chișinău a aprobat proiectul de Acord între guvernele țărilor noastre cu privire la transformarea Universității de Stat „Grigore Țamblac” din Taraclia în sucursală a Universității „Anghel Kanchev” din orașul bulgar Ruse.

„Îi mulțumim Bulgariei pentru susținerea mai multor proiecte importante în Taraclia și pentru sprijinul acordat în parcursul nostru european, și suntem siguri că poporul bulgar ne va susține în această perioadă decisivă pentru viitorul țării noastre”, a declarat Președinta Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nosatîi dă vina pe victimă în cazul militarului rănit la Bălţi: ‘Indisciplină personală!’

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că toate persoanele vinovate de rănirea militarului de la Bălți vor fi sancționate și că acest accident s-a...

Trafic de droguri în Capitală: VIDEO Un tânăr a fost prins cu marfă în valoare de peste 180 de mii de lei pe piaţa...

Un tânăr de 23 de ani, suspectat că vindea droguri în Chișinău, a fost reținut în flagrant de polițiști și procurori. Asupra acestuia au...

Sondaj: Igor Dodon ar câştiga detaşat alegerile prezidenţiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale anticipate, Igor Dodon, Vasile Costiuc și Igor Grosu ar acumula cele mai multe voturi. Datele se...

Ministrul Educației reacţionează la tentativa de fraudare a examenului de Bacalaureat

Ministrul Educației, Dan Perciun, a reacționat la informațiile Centrului Național Anticorupție cu privire la intenția de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Și asta după...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.