StiripesursePoliticăÎn al doilea tur al alegerilor locale, prezenţa la vot a...

În al doilea tur al alegerilor locale, prezenţa la vot a fost de 36,73% (CEC)

Publicat:

În al doilea tur al alegerilor locale, prezenţa la vot a fost de 36,73%. Aceasta înseamnă cu aproape 5% mai puţin decât în primul tur.

După cum transmite Infotag, anunţul a fost făcut de preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman.

Citeşte şi: Slusari vede tot mai limpede: ‘Situația politică este tot mai clară’

Potrivit ei, la scrutin au participat 313.776 de alegători. Alegerile au fost recunoscute valabile în toate cele 273 de localităţi din Moldova în care a fost ales un primar. Pentru a recunoaşte alegerile valabile, a fost necesară participarea a cel puţin 20% dintre alegători (în primul tur minimul este de 25%).

Pe lângă turul doi al alegerilor pentru primari, în opt localităţi au fost organizate alegeri repetate, întrucât alegerile iniţiale n-au avut loc din cauza prezenţei reduse la vot sau din alte motive. Potrivit şefului Comisiei Electorale Centrale, în comuna Nicolaevca, raionul Floreşti prezenţa la vot a fost de 13,88%, în satul Aluatu, din raionul Taraclia – 11,73%, în comuna Salcia, Taraclia – 12,5%, Cotovscoe, din Găgăuzia – mai puţin de 3% şi în satul Chioselia Rusă din Găgăuzia – mai puţin de 0,33%. Nu există un prag minim de prezenţă la vot pentru aprobarea rezultatele alegerilor repetate, aşa că alegerile au fost recunoscute drept valabile.


Citeşte şi: Nemerenco îl face de ocară pe medicul şpăgar din Bălţi

În timpul votării, poliţia a înregistrat 140 de incidente sau încălcări. Cele mai multe dintre ele sunt plângeri cu privire la transportarea organizată a alegătorilor – 45 de cazuri. 27 de încălcări ţin de fotografierea buletinelor de vot, 1 caz a implicat deteriorarea unui buletin de vot. În 26 de cazuri a fost înregistrată agitaţie electorală (interzisă în ziua alegerolor). În cinci cazuri se investighează mituirea alegătorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.