StiripesurseExterneDodon şi ambasadorul rus au discutat aspecte ale dezvoltării relaţiilor bilaterale

Dodon şi ambasadorul rus au discutat aspecte ale dezvoltării relaţiilor bilaterale

Publicat:

Secretarul executiv al Partidului socialiştilor (PSRM), Igor Dodon, şi ambasadorul Rusiei în Moldova, Oleg Vasneţov, au discutat aspecte ale dezvoltării relaţiilor bilaterale.

“Din vina actualelor autorităţi ale Republicii Moldova, relaţiile dintre cele două ţări sunt la un nivel de stagnare, ceea ce afectează negativ interesele cetăţenilor şi mai ales ale agenţilor economici din cele două state. Partidul socialiştilor promovează constant statutul de neutralitate al Republicii Moldova consacrat în Constituţie. Din acest motiv, credem că aderarea la sancţiuni la cererea jucătorilor internaţionali este o încălcare a acestui principiu, precum şi o desconsiderare totală a intereselor economice ale ţării”, a spus fostul preşedinte, exprimându-şi încrederea că “relaţiile bilaterale vor fi cu siguranţă restaurate, în beneficiul popoarelor ambelor ţări”.

Citeşte şi: Slusari vede tot mai limpede: ‘Situația politică este tot mai clară’

Fostul preşedinte Igor Dodon s-a întors în Moldova abia în weekendul trecut. Timp de două săptămâni, el a fost în Rusia, unde studiază cei doi fii ai săi. Presa a scris că Dodon s-ar fi putut întâlni la Moscova cu oligarhul fugar Ilan Şor, care a părăsit Israelul în aceeaşi perioadă. Dodon a negat aceste afirmaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.