StiripesurseEconomieFermierii au deblocat șoseaua Hîncești, dar se îndreaptă spre Capitală pentru...

Fermierii au deblocat șoseaua Hîncești, dar se îndreaptă spre Capitală pentru a discuta cu reprezentanții Guvernului

Publicat:

Fermierii/agricultorii au decis să deblocheze șoseaua Hîncești, care reprezintă una dintre intrările capitalei, dar se îndreaptă mâine, 23 noiembrie curent, în Centru, fără tehnică agricolă, pentru a discuta cu reprezentanții Guvernului.

Ei s-au arătat nedumeriți de faptul că societatea nu-i susține, precum că ar sta cu mâna întinsă, reiterând că „nu vrem bani, dar vrem soluții”.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Peste 20 de fermieri din raionul Căușeni și Ștefan Vodă s-au alăturat miercuri protestului anunțat în toată țara. Agricultorii au protestat pașnic, în speranța că autoritățile le vor auzi cele 3 revendicări înaintate anterior Guvernului.

Ei cer introducera, prin decizia CSE, pentru perioada până la 31 octombrie 2024, a unui moratoriu la calcularea penalităților, aprobarea și finanțarea schemelor de plăți directe la hectar, și alocarea, în 2024, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii 50%, dar nu mai puțin de 1 mlrd. lei.


„Suntem mai mulți decât am fost în vară. Nu am venit să cerem bani, ci soluții reale. Acasă nu avem ce căuta, acasa ne așteaptă sărăcia, dacă nu intervine statul”.

În context au făcut apel și la alți oameni din domeniu, în special la cei de la nord care anul acesta s-au bucurat de roadă, să vină să susțină protestul fie pe șos. Hîncești a capitalei, fie la Stăuceni.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

„Azi seara fermierii protestatari au decis deblocarea drumului de intrare sudică în Chișinău. Mâine , la orele 9.00, agricultorii se întâlnesc la tractoare și la orele 10.00 vor veni, deocamdată fără tehnica agricolă, la Guvern pentru a discuta cu dl prim-ministru revendicările în baza proiectului deciziei CSE, care a fost elaborat de organizațiile de fermieri și care luni a primit domnul ministru. În funcția de rezultatul întălnirii cu domnul Recean, agricultorii vor decide acțiunile ulterioare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Caz revoltător la Soroca. Un minor – abuzat sexual în prezența altor copii

Un băiat de nouă ani, ar fi fost impus de un alt copil de 11 ani  să facă sex oral în prezența altor copii,...

MAN nu va participa la consultările pentru identificarea candidaturii la șefia Guvernului

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) nu va participa la consultările de la Președinție pentru identificarea candidaturii viitorului prim-ministru. Citește și: Tarifele la gaz ar putea...

Centrul rus de cultură din Chișinău își încetează activitatea

Centrul rus de știință și cultură din Chișinău se închide. Anunțul vine în ziua în care și-a încetat valabilitatea acordul care a stat la...

Doliu la Soroca. S-a stins baronul romilor

Baronul Artur Cerari, liderul comunității romilor din Soroca, s-a stins din viață. Vestea tristă a fost anunțată de președintele „Vocea Romilor”, Vasile Drangoi, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.