StiripesurseExterneAmenințări între Israel și Hamas înainte de intrarea în vigoare a...

Amenințări între Israel și Hamas înainte de intrarea în vigoare a armistițiului

Publicat:

Mai multe amenințări au fost lansate joi, din partea Israel și Hamas, înainte de intrarea în vigoare a armistițiului dintre cele două tabere.

Purtătorul de cuvânt al aripii armate a Hamas a cerut joi escaladarea confruntării cu Israelul pe toate fronturile.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

„Solicităm escaladarea confruntării cu ocupația în toată Cisiordania și pe toate fronturile de rezistență”, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Izz el-Deen al-Qassam, Abu Ubaida, într-un discurs video difuzat de Al Jazeera TV.

În paralel, israelienii au avertizat că operațiunile militare „se pot chiar intensifica” în perioada premergătoare încetării focului.


Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Sunt „afaceri ca de obicei”, a spus Richard Hecht, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene IDF, potrivit Sky News.

El a respins ideea că Israelul ar putea reduce operațiunile din Gaza înainte de armistițiul de patru zile care va începe vineri, la ora locală 7.00.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul a simplificat procedurile care simplifică autorizarea sistemelor pentru stocarea energiei electrice

Instalarea sistemelor fotovoltaice, a pompelor de căldură și a bateriilor pentru stocarea energiei electrice va necesita mai puține acte și proceduri administrative. Parlamentul a...

SONDAJ 54% dintre moldoveni ar vota împotriva unirii cu România

Mai mult de jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova ar vota împotriva unirii cu România la un eventual referendum, iar aproape 50% consideră că orientarea...

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.