StiripesursePoliticăRenumărarea voturilor în trei localități din R. Moldova

Renumărarea voturilor în trei localități din R. Moldova

Publicat:

După turul II al alegerile locale, Comisia Electorală Centrală a decis renumărarea voturilor în trei localități din R. Moldova.

Potrivit CEC, este vorba despre satul Dobrușa, raionul Șoldănești, satul Chiștelnița, raionul Telenești și satul Pepeni, raionul Sângerei, iar în toate cazurile, solicitările au fost depuse de către candidații care au pierdut alegerile la o distanță de doar câteva voturi.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Astfel, în satul Dobrușa, solicitarea a fost depusă de candidatul PAS, Vadim Grosu, care a pierdut alegerile, cu două voturi diferență, în favoarea candidatului PSDE, Victor Grosu.

În satul Chiștelnița, raionul Telenești, cererea de renumărare a fost depusă de candidatul PLDM la funcția de primar al satului Chiștelnița, care a acumulat cu trei voturi mai puțin decât contracandidatul său de la Partidul Renaștere.


În ceea ce privește cererea din satul Pepeni, raionul Sângerei, aceasta a fost depusă de candidatul PAS, Oleg Rotaru, care a pierdut alegerile în favoarea candidatului CUB, Oleg Cernei, care a învins cu cinci voturi diferență.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

Potrivit CEC, circa 314.000 de alegători au participat la turul II al alegerilor locale generale, ceea ce înseamnă o prezență de peste 36,7% din numărul total de cetățeni cu drept de vot așteptați la urne.

0a821ec97ab1f6c5e736a323168268fc

f1041318d21e4c0f97c67a80a20c4f12

c7852ecbf1af1f2cb6b76af3da431d9e

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația privind administrarea și utilizarea drumurilor publice, aliniată la standardele UE

Normele de reglementare a circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Parlamentul...

Igor Grosu, mesaj pentru militarii moldoveni, după ce un soldat a fost rănit la Bălți: ‘Armele nu-s jucării’

„Armele nu-s jucării”, le spune Igor Grosu militarilor moldoveni. Mesajul a fost transmis după un nou incident produs în Armata Națională. Este vorba despre cazul...

Rutte: SUA ‘nu se retrag’ din NATO cu ajustările anunţate din Europa

Statele Unite ale Americii nu se retrag din NATO prin anunţarea de ajustări ale prezenţei lor în Europa, a afirmat miercuri secretarul general al...

Parlamentul a votat în prima lectură legea privind crearea stocurilor de gaze pentru regiunea transnistreană

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care obligă entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene să creeze...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.