StiripesurseExterneNoul ambasador al Marii Britanii la Chișinău și-a prezentat scrisorile de...

Noul ambasador al Marii Britanii la Chișinău și-a prezentat scrisorile de acreditare președintei Maia Sandu

Publicat:

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord la Chișinău, Fern Horine, și-a prezentat astăzi scrisorile de acreditare președintelui Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului, Excelența Sa a accentuat semnificația majoră a parteneriatului moldo-britanic și a reiterat spriijinul neclintit pentru independența, integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

„Marea Britanie și Republica Moldova au o relație puternică. Vom sprijini Moldova, țara care tinde spre securitate, prosperitate și stabilitate, atât timp cât va fi nevoie. Știu că există progres în aceste domenii importante. Până acum, Marea Britanie a contribuit la implementarea a zeci de proiecte, care sprijină lupta împotriva corupției, dezvoltarea economică, securitatea energetică și apărarea țării. Știu că vom continua să dezvoltăm relațiile dintre țările noastre și vom sprijini Moldova pe calea sa spre valorile democratice  europene”, a declarat Fern Horine, ambasadorul Marii Britanii.

La rândul său, Maia Sandu i-a urat succes noului ambasador în exercitarea mandatului și și-a exprimat convingerea că vor avea o colaborare prosperă în viitor.


Fern Horine și-a început cariera diplomatică în 1987, timp în care a deținut mai multe funcții în cadrul instituțiilor publice britanice, inclusiv în cadrul misiunilor diplomatice din Baku, Vienna, Strasbourg și Toronto. În anii 2021-2022, Fern Horine a fost director adjunct al Direcției transformare și operațiuni din cadrul Departamentului pentru Parteneriatul Estic și Asia Centrală a Oficiului pentru Afaceri Externe și Commonwealth (Ministerul Afacerilor  Externe al Marii Britanii), iar în perioada 2017-2021 a fost șefă de cabinet a trimisului special al Marii Britanii pe probleme de egalitate de gen.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

Excelența Sa a ajuns în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie și este încântată să poată contribui direct la dezvoltarea parteneriatului strategic între țările noastre. Pentru a fi mai aproape de realizarea acestui scop, de câteva luni, ambasadoarea urmează cursurile de limbă română.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.