StiripesurseCultură și MediaMinistrul Culturii Sergiu Prodan a dispus un audit intern la Academia...

Ministrul Culturii Sergiu Prodan a dispus un audit intern la Academia de Muzică

Publicat:

Ieri, 24 noiembrie, Ministrul Culturii Sergiu Prodan a vorbit cu conducerea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) despre starea precară în care se află clădirile instituției.

La ședință au fost prezenți ministrul Culturii, Sergiu Prodan, membrii grupului de lucru pentru examinarea, monitorizarea și evaluarea activității AMTAP, constituit recent în cadrul ministerului, dar și conducerea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

Ministrul a menționat că „fondurile alocate suplimentar pentru reparații nu sunt valorificate în timp util.”

„Clădirile instituției sunt într-o stare precară, condițiile în care învață și locuiesc studenții depășesc orice limită, iar fondurile alocate suplimentar pentru reparații nu sunt valorificate în timp util și într-un mod corespunzător. De asemenea, și indicatorii procesului de studii arată o stare continuă de regres. Toate acestea sunt semne ale unui management ineficient”, a declarat Sergiu Prodan, potrivit comunicatului.


Potrivit Ministerului Culturii, pentru a stabili următorii pași, în scopul redresării situației de criză a instituției, Sergiu Prodan a dispus o evaluare a activității instituției, inclusiv un audit intern privind utilizarea banului public în administrarea instituției, cât și o evaluare a managementului procesului de studii.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

De asemenea, s-a discutat despre necesitatea stringentă a unei viziuni strategice, bazată pe realitate și priorități, a unui plan real de dezvoltare a instituției, din partea administrației AMTAP, precum și s-a stabilit necesitatea întocmirii unui raport în baza căruia se va elabora o listă de recomandări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.