StiripesurseJustiţieExperții vorbesc despre puținii candidați care aspiră la fotoliul de procuror...

Experții vorbesc despre puținii candidați care aspiră la fotoliul de procuror general

Publicat:

Experți, despre puținii candidați care aspiră la fotoliul de procuror general: Lipsa interesului față de această funcție ar fi cauzată de procedura de control riguroasă sau de lipsa de încredere în concursurile organizate

Doar doi candidați care aspiră la fotoliul de procuror general au depus dosarele de participare la concurs, a anunțat ieri Consiliul Superior al Procurorilor. Experții și analiștii sugerează că lipsa interesului față de această funcție ar fi cauzată de procedura de control riguroasă prin care trebuie să treacă toți concurenții sau de lipsa de încredere în concursurile organizate în Rep. Moldova, transmite Radio Chișinău.

Într-un comentariu oferit pentru Radio Chișinău, expertul în justiție al Comunității WachDog, Andrei Curăraru, a subliniat că acest concurs nu a trezit mare interes din motiv că procedura de selecție ar fi destul de dură și publică.

Citeşte şi: Peste 70% dintre moldoveni consideră UE drept cel mai mare donator extern al țării noastre

„Al doilea element este legat de susținerea politică. Este clar că pretendenții care ar trebui să aibă o șansă trebuie să fie susținuți și de conducerea statului. Vorbim și despre al treilea element legat de instabilitatea politică. Avem cicluri electorale continue și nu este clar când de lung va fi acest mandat și ce se va întâmpla mai departe”, a spus Curăraru.

Totodată, expertul nu exclude că una din cauze ar fi și continuitatea procesului fostului procuror-șef Alexandr Stoianoglo și caracterul indecis al finalității acestuia.


La rândul său, analistul Anatol Țăranu consideră că lipsa concurenței mare pentru funcția de procuror general vorbește despre faptul că există o problemă în ceea ce privește reforma justiției în Rep. Moldova, în special pe domeniul procuraturii.

„Nu putem exclude și faptul că sistemul vettingului produce efecte și de felul acesta. Iar dacă această ipoteză a mea este corectară, atunci lipsa de concurenți pentru postul de procuror general care vin din acest domeniu vorbește despre faptul că această zonă a procuraturii este grav afectată de ceea ce se numește corupție, iar oamenii nu doresc să candideze, pentru că trebuie să treacă prin vetting”, a menționat Țăranu.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Pe de altă parte, fostul ministru al Justiției, Alexandru Tănase, crede că lipsa de interes în cazul de față arată neîncredere în concursurile organizate în Rep. Moldova pentru ocuparea funcțiilor în administrații.

„După mai multe experiențe absolut descurajante, pur și simplu nimeni nu mai are încredere în aceste concursuri, știind că nu ai nicio șansă dacă nu ai o anumită afiliere cu puterea politică”, a declarat Tănase.

Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat miercuri, când s-a încheiat etapa de recepționare a dosarelor, că la concursul pentru funcția de procuror general s-au înscris doar doi candidați. Este vorba de avocatul Ilie Rotaru, care anterior a mai candidat la această funcție, și de procurorul Igor Demciucin, actualul adjunct al procurorului general interimar, Ion Munteanu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.