StiripesurseDiasporaRusia și aliații său încep importante manevre militare la granița NATO

Rusia și aliații său încep importante manevre militare la granița NATO

Publicat:

Rusia a lansat joi la porţile Uniunii Europene ample manevre militare comune cu Belarus, insistând să le prezinte ca fiind “pur defensive”, dar care sunt denunţate drept o demonstraţie de forţă de către unii membri ai NATO, relatează AFP.

Moscova se străduieşte să calmeze opinia publică internaţională în legătură cu aceste exerciţii, cu numele de cod Zapad-2017 (“Vest-2017”), la care a anunţat participarea a aproximativ 12.700 de militari timp de o săptămână de-a lungul graniţei cu Lituania şi Polonia.

Şeful statului major rus Valeri Gherasimov a asigurat la începutul lunii septembrie, într-o rară întâlnire la Baku, cu şeful Comitetului militar al NATO, cehul Petr Pavel, că aceste manevre erau planificate “de mult timp” şi nu “vizează o ţară anume”.

Armata rusă organizează în fiecare an în această perioadă manevre de amploare într-o regiune din Rusia. Anul acesta, aplicaţiile se desfăşoară în Belarus, în enclava Kaliningrad şi în mai multe regiuni din nord-vestul Rusiei. Cu alte cuvinte, în apropiere de Polonia şi statele baltice, care de la anexarea Crimeii în 2014 şi izbucnirea conflictului din estul Ucrainei au denunţat cu promptitudine Rusia ca pe o potenţială ameninţare pentru suveranitatea lor.

Unele ţări, cu Lituania şi Estonia în frunte, se îndoiesc de veridicitatea cifrelor prezentate de Moscova pentru exerciţiile sale militare şi menţionează “mai mult de o 100.000 de soldaţi” mobilizaţi între 14 şi 20 septembrie.


Exerciţiile Zapad-2017 “sunt destinate să ne provoace pentru a ne testa apărarea şi de aceea trebuie să fim puternici”, a declarat duminică ministrul apărării britanic Michael Fallon, exprimându-şi îngrijorarea faţă de o “Rusie din ce în ce mai agresivă”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat că nu vede în aceste manevre “o ameninţare iminentă pentru un aliat”, regretând în acelaşi timp lipsa lor de transparenţă.

“Rusia este capabilă să manipuleze cifrele cu mare uşurinţă, motiv pentru care nu doreşte observatori străini. Dar un efectiv de 12.700 de soldaţi anunţat pentru manevre strategice este ridicol”, a comentat pentru AFP expertul militar independent rus Aleksandr Golţ, potrivit căruia adevărata cifră este cu toate acestea mult sub 100 000 de militari.

Rusia îşi revendică dreptul de a desfăşura exerciţii militare pe teritoriul său şi denunţă în schimb extinderea NATO la frontierele sale.

Alianţa dispune în prezent de peste 4.000 de soldaţi desfăşuraţi în ţările baltice şi în Polonia.

Exerciţiile ruse Zapad-2017 se desfăşoară aproape în paralel cu exerciţii în Ucraina la care participă armata americană – ai cărei soldaţi au defilat în august la Kiev pentru prima oară – şi manevre în Suedia, unde sunt mobilizaţi aproape 19.000 de militari, care simulează un atac fictiv din partea unui “adversar mai mare şi sofisticat”.

Scenariul manevrelor ruse, desfăşurate în fiecare an în diferite părţi ale ţării, prevede contracararea unor “grupuri extremiste” care s-au infiltrat în Belarus şi în enclava rusă Kaliningrad dinspre trei ţări imaginare, dar uşor de identificat cum ar fi Lituania, Letonia şi Polonia.

“Toate exerciţiile ruse funcţionează pe acelaşi scenariu: desfăşurarea rapidă a trupelor “, ceea ce trebuie să demonstreze hotărârea armatei de a respinge inamicul, dar fără să se ia în considerare un atac iniţiat de Rusia, explică Aleksandr Golţ.

Dincolo de exerciţiile Zapad-2017, armata rusă şi Alianţa se acuză reciproc de supralicitare şi manevre periculoase între nave şi avioane în Marea Mediterană şi Marea Baltică.

De la sfârşitul anului 2014, Vladimir Putin a aprobat o nouă doctrină militară în care NATO este menţionată drept o ameninţare fundamentală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.