StiripesurseDiasporaSite-ul webstresser.org, închis de autorităţile britanice pentru lansarea a peste patru...

Site-ul webstresser.org, închis de autorităţile britanice pentru lansarea a peste patru milioane de atacuri online

Publicat:

Autorităţile britanice au anunţat miercuri închiderea unui site aflat la originea a peste patru milioane de atacuri informatice în lume, în cadrul unei operaţiuni internaţionale care a condus la mai multe arestări, relatează AFP, conform news.ro .

”Hackeri din întreaga lume au folosit site-ul webstresser.org, care putea să fie închiriat cu doar 14,99 dolari (12,30 euro), cu scopul de a lansa peste patru milioane de atacuri” online, a anunţat National Crime Agency (NCA) într-un comunicat.

Citește și : Aproape 30.000 de migranți africani au intrat în Turcia de la începutul anului (Suleyman Soylu)

”Autorităţile din cinci ţări, inclusiv Olanda, Serbia, Croaţia şi Canada, cu susţinerea poliţiei scoţiene şi a Europol, au ţintit şase membri ai grupului infracţional din spatele webstresser.org”, a precizat Agenţia naţională britanică de luptă împotriva crimei.

În paralel, poliţia olandeză, susţinută de omoloagele ei germană şi americană, ”a confiscat servere şi a închis site-ul în această dimineaţa la ora (locală) 11.30 (13.30, ora României)”, a adăugat ea.


Site-ul era utilizat în vederea lansării unor ”atacuri prin negarea serviciului” – ddos – care vizează să ”inunde” o reţea sau un computer cu solicitări, cu scopul de a le împiedica să funcţioneze.

Pagina de primire a site-ului prezenta miercuri la prânz un mesaj care anunţa că numele domeniului a fost confiscat de către Departamentul american al Apărării.

În cadrul anchetei sale, NCA a identificat o adresă la Bradford, în nordul Angliei, unde a efectuat o percheziţie, asociată unui individ suspectat că s-a asociat atacului informatic care a afectat ”şapte dintre cele mai mari bănci britanice” în noiembrie 2017.

Aceste bănci au fost ”constrânse să-şi limiteze operaţiunile, antrenând costuri în valoare de sute de mii de lire sterline în vederea restabilirii serviciului”, potrivit NCA.

Agenţia a identificat ulterior ”infrastructura criminală” – situată în Olanda – şi a ”lucrat în colaborare cu poliţia olandeză” pentru a pune capăt acţiunilor acesteia.

”Prin natură, criminalitatea cibernetică este o ameninţare care traversează frontiere, iar răspunsul nostru trebuie să se sprijine pe o colaborare strânsă între servicii”, a subliniat Jo Goodall, o anchetatoare dela NCA.

”Arestările efectuate în ultimele două zile arată că Internetul nu oferă un anonimat absolut contravenienţilor, iar noi sperăm să identificăm alţi suspecţi legaţi de site în săptămânile următoare”, a adăugat ea.

Citește și : România şi Bulgaria sunt pregătite pentru o intrare imediată în spaţiul Schengen (Comisia LIBE a Parlamentului European)

În Croaţia, Ministerul de Interne a anunţat într-un comunicat că site-ul ”era administrat de către un cetăţean croat în vârstă de 19 ani, arestat” marţi.

Prezentat ca proprietarul site-ului şi suspectat de o infracţiune gravă contra securităţii sistemelor informatice, el riscă ”o pedeapsă cuprinsă între unul şi opt ani de închisoare”.

În Serbia, două persoane în vârstă de 19 şi 21 de ani, suspectate că ar fi administratori ai site-ului, au fost arestate, potrivit Ministerului sârb de Interne.

Belgradul a precizat că site-ul Webstresser era considerat drept cea mai mare piaţă mondială de închiriere de servicii în acest tip de atacuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.