StiripesurseDiasporaCancelarul german Angela Merkel a sosit la Washington

Cancelarul german Angela Merkel a sosit la Washington

Publicat:

Angela Merkel, cancelar al Germaniei, a sosit joi seara la Washington, unde urmează să discute cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, informează DPA.

Cei doi se vor întâlni vineri dimineaţa la Casa Albă, iar după dialogul din Biroul Oval vor lua prânzul împreună. Programul prevăzut pentru întâlnire are o durată de circa trei ore şi se va încheia cu o conferinţă de presă comună.

Merkel vizitează SUA imediat după preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, pe care Trump l-a primit timp de trei zile, în prima vizită de stat pe care a găzduit-o de la preluarea mandatului. Cancelarul german a mai fost la Casa Albă şi în martie anul trecut, dar nu a fost întâmpinată cu onorurile cele mai înalte.

Surse guvernamentale de la Berlin au declarat DPA că nu se aşteaptă ca Merkel să obţină pentru Uniunea Europeană prelungirea după data de 1 mai a exceptării de la taxele vamale impuse de preşedintele SUA în martie asupra importurilor de oţel şi aluminiu.

Atât Merkel, cât şi Macron speră să îl convingă pe Trump să renunţe la intenţia sa de a anula acordul cu Iranul în domeniul nuclear. Preşedintele SUA urmează să anunţe pe 12 mai dacă reintroduce sancţiunile împotriva regimului de la Teheran, suspendate în 2015 în schimbul îngheţării programului iranian de înarmare nucleară.


Pe agenda bilaterală americano-germană s-ar mai putea afla, potrivit DPA, conducta de gaze Nord Stream 2, care ar urma să lege Germania de Rusia, şi bugetul alocat apărării de guvernul de la Berlin, mai mic decât 2% din PIB, cât recomandă NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.