Cel mai frumos cântec despre Eminescu, interpretat de Doina și Ion Aldea-Teodorovici
Întreaga activitate artistică a soţilor Doina și Ion Aldea Teodorovici a însemnat promovarea ideii de uniune naţională, între Basarabia şi România. Cei doi sunt celebri pentru piesa ,, Eminescu”, unul dintre cele mai frumoase cântece despre marele poet român.
Tragedia de la Coşereni, din judeţul Ialomiţa, a ridicat de nenumărate ori multe semne de întrebare. Unele teorii încearcă să convingă faptul că totul a fost o întâmplare, în timp ce altele vorbesc despre o moarte premeditată.
Potrivit relatării făcute de reporterii ziarului local „Ialomiţa” de la Slobozia, moartea artiştilor basarabeni a survenit, potrivit tuturor informaţiilor oficiale prezentate în 1992, în urma accidentului rutier.
Datele arată că în zona localităţii Coşereni, la ora 02.30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului. În urma impactului, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au murit pe loc.
La faţa locului poliţiştii nu au intervenit, organele statului demarând o anchetă câteva ore mai târziu, când trupurile artiştilor au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Accidentul s-a petrecut sub ochii moldovenilor Nicolae Măereanu (judeţul Vaslui) şi Elaine Artur (judeţul Iaşi).
Cei doi şi-au făcut curaj şi au dus victimele la spital. Jurnaliştii relatează: „primii care au intervenit şi au constatat ceea ce se poate constata într-o nenorocire de proporţiile aceleia au fost Nicolae Măereanu şi Elaine Artur, turişti în tranzit ca şi victimele accidentului respectiv. Cei doi au luat răniţii în maşină şi i-au transportat la Spitalul Urziceni. Spitalul a anunţat poliţia”.
Fost şef al Serviciului Rutier Ialomiţa, maiorul Vasile Gălăţeanu oferea 1992 presei locale din Slobozia explicaţia potrivit căreia s-a produs accidentul rutier de la Coşereni. „cauza accidentului: viteza excesivă şi plus neatenţia şi chiar aţipirea la volan (…) nu a fost vorba de nicio defecţiunea, direcţia, frânele şi luminile în regulă eliminând orice suspiciune” scrie ziarul „Ialomiţa” la început de noiembrie 1992.
Fostul poliţist şi-a continuat explicaţiile prin aceea că maşina, în urma impactului, a „învăluit pur şi simplu pomul în care a pătruns, până la bancheta din spate”.












