StiripesurseExterneCinci potenţiali moştenitori ai lui Putin după 2036

Cinci potenţiali moştenitori ai lui Putin după 2036

Publicat:

Cinci potenţiali moştenitori ai lui Putin după 2036

Preşedintele Rusiei pe viaţă? Vladimir Putin este, evident, candidat la alegerile prezidenţiale din 2024. Dacă va fi reales – şi nu pare să existe prea multe îndoieli că aşa va fi – actualul lider va rămâne la Kremlin pentru încă 6 ani, funcţie pe care o deţine din 2000. El va avea atunci 77 de ani şi ar putea foarte bine să candideze pentru un nou mandat. Putin ar putea foarte bine să rămână la putere până în 2036, după care îşi va desemna probabil un succesor. Site-ul independent de ştiri Riddle a întocmit o listă cu cinci potenţiali moştenitori, scrie La Libre Belgique.

Dmitri Patruşev, actualul ministru al agriculturii, este fiul preşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, influentul Nikolai Patruşev, unul dintre cei mai vechi şi mai apropiaţi aliaţi ai lui Putin şi omul suspectat că s-ar afla în spatele morţii lui Evgheni Prigojin. În vârstă de 46 de ani, Dmitri Patruşev a fost luat cândva în considerare pentru a fi prim-ministru al Rusiei, dar războiul din Ucraina a pus piedici planului. Sancţiunile occidentale au afectat sectorul agricol şi au crescut preţurile, ca să nu mai vorbim de criza de ouă, subminând campania electorală a lui Putin, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Andrei Turceak, secretarul general al Rusiei Unite, partidul lui Putin, este de asemenea luat în considerare. În vârstă de 48 de ani, acest membru al elitei din Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui rus, încearcă în prezent să devină primarul acestuia.

Andrei Vorobiov este şeful regiunii Moscova. Fiu al unui senator, el este un apropiat al ministrului apărării, Serghei Şoigu. În vârstă de 54 de ani, acesta are, de asemenea, în relaţii bune cu unele dintre fostele gărzi de corp ale lui Putin şi cu şeful Gărzii Naţionale, Viktor Zolotov. Cu toate acestea, va trebui să obţină o funcţie federală înainte de a putea pretinde că este “moştenitorul lui Putin”.


Gleb Nikitin, 46 de ani, este guvernatorul regiunii industriale Nijni Novgorod, vizitată adesea de Putin. El este un protejat al lui Serghei Cemezov, şeful companiei militaro-industriale de stat Rostec. A fost ministru adjunct al industriei în guvernul federal, dar are nevoie de un post de ministru cu drepturi depline pentru a putea candida la alegeri.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

Foarte apropiat de preşedinte, Maksim Oreşkin, fost ministru al dezvoltării economice, este în prezent asistentul lui Putin şi este implicat activ în campania electorală. Totul pare să indice că el va fi numit viceprim-ministru sau chiar prim-ministru după alegerile din acest an. El se prezintă ca un tehnocrat la dispoziţia şefului său, o atitudine care îl mulţumeşte în mod clar pe dictatorul rus. De partea sa pare a fi şi vârsta: are 41 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.